11.7 C
Craiova
joi, 26 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalGorjGorjul, mobilizat pentru apărare

Gorjul, mobilizat pentru apărare

În Gorj a început un exerciţiu de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare în caz de situaţii de criză, la care participă agenţi economici şi administraţia publică, sub coordonarea Oficiului de Stat pentru Probleme Speciale, din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Autorităţile locale din Gorj şi agenţii economici au început ieri un exerciţiu de verificare a economiei naţionale pentru apărare. Acţiunea a început la Sala Maură a Instituţiei Prefectului, unde au fost invitaţi să participe reprezentanţii instituţiilor implicate în exerciţiul coordonat de Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, pe baza unui scenariu care simulează punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare. Comisia de coordonare a desfăşurării exerciţiului este formată din reprezentanţi ai Ministerului Apărării, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Economiei şi Finanţelor, Ministerului Sănătăţii Publice şi ai Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Există patru subcomisii specializate pe probleme de administraţie locală, industrie, comunicaţii şi sănătate, care trebuie să facă rapoarte către Comisia de coordonare a exerciţiului.

Judeţ strategic

Potrivit reprezentanţilor Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale veniţi ieri la Prefectura Gorj, scenariul vizează simularea unei situaţii de criză, pentru a se verifica modul de acţiune al administraţiei şi agenţilor economici, pentru protejarea populaţiei şi a obiectivelor strategice. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că exerciţiul poate scoate în evidenţă anumite aspecte negative referitoare la modul de lucru, astfel încât acestea să poată să fie corectate, în cazul unei intervenţii reale: „Este binecunoscut că 40% din energia ţării este produsă în Gorj şi mai există rezerve de cărbune pentru următorii o sută de ani. Avem şi potenţial turistic. Este bine că se organizează un astfel de exerciţiu în Gorj, care este un judeţ strategic. Am colaborat foarte bine cu structurile implicate şi dorim ca o astfel de aplicaţie să se desfăşoare bine, dar să şi scoată în evidenţă eventualele disfuncţionalităţi, pentru a putea şti ce este de făcut într-o situaţie reală, când va fi necesară mobilizarea populaţiei. Ne interesează să vedem şi aspectele negative, încât să luăm măsurile corespunzătoare“, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Între participanţii la exerciţiu, care se încheie vineri, se află UM Sadu, SC Confecţia, PECO, Vel Pitar, UMR, Consiliile Locale Bumbeşti Jiu şi Tismana, Centrul de Telecomunicaţii Gorj, Poşta şi ASP. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS