Imaginaţi-vă că aveţi 17 ani. N-aveţi nici o grijă, lumea vă stă la picioare şi viaţa vi se oferă cu generozitate. Aţi vrea să ieşiţi în pauză să râdeţi cu ceilalţi colegi, dar astăzi nu vă simţiţi prea bine. Vă gândiţi că e o toană de-a trupului, dar răul fizic persistă. A doua zi, la un control, medicul vă arată analizele şi pune diagnosticul fatal: LEUCEMIE!
O zi de octombrie 2006 ca oricare alta. Peste două luni, Ionuţ împlineşte 17 ani. Dar astăzi se simte dintr-odată obosit şi pleacă de la şcoală. Acasă, se închide în cameră şi nu vorbeşte cu nimeni. Mama nu l-a văzut niciodată atât de trist. Îşi face griji, căci băiatul ei e vesel din fire şi îi spune tot. Acum nu scoate o vorbă. Nici cu o lună înainte, când le-a ars casa, nu l-a văzut aşa. Nici prin gând nu-i trece că ziua de mâine le va sfâşia sufletul.
Zilele lui sunt numărate
„Când am mers să facem analizele, la prima oră, domnul doctor mi-a spus că n-a avut niciodată un pacient cu atât de multe leucocite. «Stai lângă el, că nu va dura mult!», mi-a zis atunci. A căzut cerul pe mine. Cum să-l privesc în ochi şi să-i spun ce are? Cum să-i explic singurului meu copil că viaţa lui atârnă de un fir de aţă şi eu n-am nici o putere să-l vindec?“, povesteşte Anişoara Săndoi despre ziua fatală. „Am început imediat tratamentul şi l-am continuat până în februarie 2007, când… am făcut o mare prostie. Am întrerupt citostaticele şi am plecat la Belgrad, pentru un tratament naturist. Ionuţ tot zicea că nu mai suportă şedinţele de chimioterapie. N-am ştiut ce să fac, ce să mai încerc să-i fie bine.
Iniţial, s-a simţit o ameliorare, iar analizele lunare pe care le făceam după ce ne-am întors în ţară ieşeau bine de fiecare dată. Dar domnul doctor Mihail Badea m-a avertizat: «Staţi pe naturiste, cheltuiţi-vă banii, dar vă spun că într-un an va recidiva»“. Şi în decembrie, la 12 luni de la declanşare, chiar după majorat, boala lui Ionuţ a revenit cu aceeaşi forţă, cu aceleaşi simptome ca la început. Soluţia găsită la Belgrad n-a fost decât o amăgire şi o amânare. „În februarie, doctorul Badea ne-a recomandat să mergem imediat la Timişoara, pentru că acolo există altfel de terapie şi alte condiţii. Îmi spunea neputincios că zilele copilului meu sunt numărate, iar dânsului parcă îi era greu să-şi mai facă meseria, aşa mult se ataşase de băiat“. La marginea suferinţei
La şcoală, colegii lui s-au îngrozit. Nu era apendicită, nu era hepatită. Parcă s-au maturizat şi ei peste noapte. „Cred că Ionuţ este, fără să-i jignesc pe ceilalţi, cel mai bine crescut din clasă. În zece ani de învăţământ, n-am văzut un copil care să aibă mai mult bun-simţ. Este un băiat liniştit, vesel şi cuminte şi mi se pare o nedreptate ce i se întâmplă. Şi toţi ţin foarte mult la el. La început, când a lipsit de la şcoală, mă tot întrebau ce are, când se întoarce la ore. Am putut să le spun abia după o lună“, îşi aminteşte diriginta clasei, Daniela Badea. „Însă, mama lui este dărâmată. Cum ar putea fi altfel? În familia lor au mai fost membri care au murit de cancer – mai apropiaţi fotbalistului Emil Săndoi, cu care sunt rudă – şi se pare că băiatul era predispus la boală, iar incendiul de acum doi ani a fost cel care a declanşat-o“, continuă aceasta, vorbind apoi despre starea de spirit a băiatului: „Cu ceva timp în urmă, în salon cu Ionuţ era internată o femeie care avea peste 30 de ani, cu acelaşi diagnostic, care-l încuraja mult pe copil, mai ales atunci când se simţea rău din cauza citostaticelor. A făcut transplantul de măduvă, fiind compatibilă cu sora ei, s-a simţit bine după intervenţie, dar a murit la puţin timp după. Vă imaginaţi cum îţi poţi păstra moralul ridicat în acest context“.
Singurul venit – o pensie pe caz de boală
Să fie student la Informatică. Asta îşi doreşte Ionuţ. „Boala l-a schimbat. Organismul îi este slăbit, nu mai are răbdare. Doamna doctor de aici, de la Timişoara, îmi tot spune să nu mă supăr pe el, căci acestea sunt efectele chimioterapiei. Şi el s-a săturat de tratament. Nu vrea să renunţe la şcoală, se gândeşte să dea bacalaureatul şi să meargă la facultate“, a spus mama băiatului. De mai mult de un an, merge cu Ionuţ peste tot. Nu poate să-l lase singur.
La centrul de mame din cadrul Spitalului de Pediatrie „Louis Ţurcanu“ din Timişoara plăteşte în fiecare zi câte zece lei. După diagnosticarea copilului, Anişoara Săndoi a renunţat la serviciu pentru a-l putea îngriji. Nimeni nu alină mai bine decât mama. Însă, singura sursă de venit a rămas pensia pe caz de boală a soţului, care nu ajunge nici la 400 de lei. „Nu-l voi lăsa niciodată singur. Colegii lui sunt nişte copii minunaţi. Unul dintre ei, Valentin, a venit şi el acum o lună la Timişoara. Nu ştiu cum m-aş fi descurcat fără sprijinul lor“.Anişoara Săndoi, mama lui Ionuţ
Ionuţ are nevoie de 100.000 de euro
Primii care l-au ajutat pe Ionuţ au fost colegii şi profesorii de la Grupul Şcolar Industrial Energetic. Susţinuţi de Maria Jifcu, directoarea şcolii, Valentin Răţală, Mădălina Costache, Mădălina Stoica şi Doiniţa Cernea, au alergat zile întregi pe la firme, partide politice şi autorităţi publice, încercând să strângă bani pentru operaţie. Până acum au adunat 15.000 de lei, însă până la 100.000 de euro mai este drum lung, iar principalul inamic al lui Ionuţ este timpul. Exemplul lor a fost urmat de Asociaţia Umanitară „Alexandru“ din Craiova, care a demarat, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Grupul Şcolar Industrial Energetic şi Universitatea din Craiova, o campanie de strângere de fonduri pentru tratamentul lui Ionuţ. Contul de la Banca Raiffeisen rămâne deschis pentru oamenii care vor să-l ajute să trăiască: în euro: RO34RZBR0000060010142974, în lei: RO29RZBR0000060010142967.
