În acest început de anotimp, în care femeile devin răsfăţatele iubirii, balanţa relaţiei de cuplu se dezechilibrează oarecum, iar aceasta, din simplul motiv că este posibil ca bărbaţii să creadă că doar ei dăruiesc. Aşa că, de obicei, trăiesc un sentiment de frustrare neconştientizată din cauza faptului că îşi imaginează că nu primesc mare lucru. De fapt, mulţi dintre ei trec prin această perioadă de sărbători de primăvară percepându-le mai degrabă ca pe o îndatorire socială. Până când iubiţii bărbaţi ai cuplurilor de pe meleagurile olteneşti vor conştientiza dimensiunea simplului mărţişor pe care îl oferă, la adevăratele valori ale investiţiei afective, ar fi bine ca doamnele şi domnişoarele să vorbească mai mult despre ce înseamnă pentru ele gesturile de iubire, despre cum percep valoarea timpului petrecut împreună şi, în loc de un simplu mulţumesc, să încerce un exerciţiu de generozitate afectivă, altfel decât au făcut-o până acum. Eventual, poate fi chiar un descântec de dragoste…
Descântec de reînnoit iubirea
Te iubesc crud. Te iubesc verde. De primăvară timpurie. Te iubesc cu miros de copaci şi pădure sălbatică, neumblată… Cu miros de pământ reavăn, gata să fie explodat de ghiocei şi de iarbă. Cu miros de ferigi tremurânde şi nevăzute de soare. Te iubesc învăluită doar în fumul din satul tău în amurg. Merg şi fumul îmi intră în păr, în piele şi îmi goneşte parfumul de smirnă din sân… Doamne, ia tu parfumul smirnei şi lasă-mi mie iubirea pământeană de Evă, căzută în păcatul dorinţei de buze roşii şi de braţe vânjoase… Te iubesc cu foc. Te iubesc până o să te aprind de dor şi o să mă arzi cu sărutările tale dureroase. Te iubesc cu neruşinare de ţigancă alergând prin păduri în picioarele goale. Am mers la ele să fur meşteşugul dragostei pătimaşe. Îmi dau şorţul jos, arunc mănuşile de menaj şi te iubesc ca o femeie de foc şi pară, fac din trupul tău podea şi te spăl din cap până în picioare cu Mine, flacără de dor şi de foc, până vei arde prin fiecare por! Apoi te iau, reînviat de data asta! (În altă viaţă, ca o prinţesă hindusă am ars pe rugul tău, credincioasă, neputând trăi fără tine.) Acum te iau acasă. Nirvana are, în viaţa asta, număr de stradă şi scară de bloc… Te scot din flăcări şi, purificaţi de dragostea mea, renaştem împreună, repede, să moară primăvara de necaz! Că i-o ia iubirea înainte! Te iubesc cu iubiri de femeie răscoaptă cu gust de măr. Te iubesc şi strivesc ghioceii cu bună-ştiinţă, îi sacrific, îi fac altarul trupurilor noastre. Căldura mea îţi îmbujorează obrajii, iar gesturile mele fac zambilele să înflorească roşii. Adio, puritate! Ne-au văzut, le-am iniţiat în taine de noapte magică. Te iubesc dându-ţi să bei poţiune de foc, să ardă umbra trecutului, să rămâi curat şi purificat, aşa cum Maica Domnului mi te-a lăsat! Te iubesc cu foc din rai aprins de îngerii asfinţitului. Te iubesc etern, cu dragoste de femeie puternică… de o să cadă în depresie toate mironosiţele din haremul tău de sultan neştiut al oraşului ăstuia!
Te iubesc … ducându-te ca pe o flacără sacră în noaptea pântecului meu, unde ne vom iubi – extaz viu şi ascuns în întunericul primordial, cel dinainte de Creaţie… până în a şaptea dimineaţă, cand vei renaşte – roată de foc purificat – şi te vei înălţa la cer, devenind una cu soarele.
O să mă întrebe lumea: „Femeie, unde ţi-e iubitul?“, „Departe de voi“, o să le răspund, uitându-mă la tine, uitându-mă la soare! Atât de puternic, atât de pur, atât de strălucitor, încât nici o altă muritoare nu va mai putea ajunge la sufletul tău decât după ce se va înălţa până la tine. Până atunci, Zeu al Universului din sufletul meu, îmi vei lumina mie ziua, ca apoi noaptea să te aprind tainic, cu iubirea mea de Tine, să poţi străluci iar şi iar, aducând zile nopţilor mele de dor.
Hai, vino, iubitul meu, la început de primăvară, pe drum de seară, pe drum de sat mirosind a fum… Amurg înceţoşat al pădurii care n-a înmugurit, pentru că ne aşteaptă! Am dat drumul cailor din altă viaţă şi i-am trimis după tine… am scos mâna din coama murgului tău, am descălecat la marginea drumului şi am aprins focul! Vino, hai să-nflorim noi pomii anul ăsta! Vino, în pumni strâng pământul reavăn de pădure clocotind de seva ce stă să explodeze! Vino, iubitul meu de început de anotimp, iubitul meu demult de tot… de peste timp! Vino, să nu ne-o ia primăvara înainte!
Material realizat de Gina Chiriac, psihoterapeut la Clinica „Grigorie Decapolitul“ din Craiova, situată în incinta Liceului de Chimie, tel. 0744.545.352
