800 de familii din oraşul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, nu au apă de câteva săptămâni. Societatea care livrează apa a sistat furnizarea ei din cauza datoriilor de 330.000 de lei acumulate.
Alina STATE-FULGER
VÂLCEA. Locuitorii oraşului Ocnele Mari racordaţi la reţeaua de apă a SC ACVARIM SA au rămas fără apă. Societatea a sistat furnizarea apei potabile de aproape o lună din cauza restanţelor. „E vorba de o datorie de 330.000 de lei. Din această sumă, 160.000 lei e datoria pe care o are de dat Conexvil, firma care se ocupă de lucrările de consolidare din zona prăbuşirii sondelor, pentru apa pierdută, iar restul reprezintă proporţia de 18% pierdere permisă de lege care nu a fost inclusă în facturile oamenilor“, a declarat Ion Câlea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea.
La sediul CJ s-a desfăşurat ieri o întâlnire care a vizat rezolvarea problemelor legate de alimentarea cu apă în oraşul Ocnele Mari. La aceasta au participat conducerea CJ, Radu Gheorghe, primarul oraşului Ocnele Mari, şi conducerile SC ACVARIM SA şi SC APAVIL SA. „Trebuie găsită o soluţie rapidă, care să permită reluarea alimentării cu apă a celor 800 de familii din Ocnele Mari. Pentru rezolvarea situaţiei existente am propus preluarea activităţii de furnizare a apei la Ocnele Mari de SC APAVIL SA“, a precizat Dumitru Buşe.
La şedinţă s-a stabilit şi un grafic privind plata restanţelor acumulate, urmând ca lunar SC ACVARIM să primească 5.000 de lei din datorie şi consumul de apă să fie plătit regulat. Mâine va fi convocată o şedinţă a AGA de la SC ACVARIM SA, în care vor fi prezentate toate hotărârile luate în cadrul întâlnirii de marţi şi pentru a se pune la dispoziţia SC APAVIL SA traseul de transport al apei către Ocnele Mari, astfel încât cele 800 de familii să beneficieze cât mai repede de apă. Până va fi rezolvată problema, oamenii se vor aproviziona cu apă de la fântânile de pe raza oraşului.