33.6 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalFermierii, învăţaţi să completeze cereri

Fermierii, învăţaţi să completeze cereri

Angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) vor merge în teritoriu, în zonele cu acces dificil sau în cele cu mulţi beneficiari, pentru a ajuta fermierii să completeze cererile pentru plata la hectar, a declarat ieri ministrul agriculturii, Dacian Cioloş. „Pentru comunele cu un număr mare de beneficiari sau pentru cele cu acces mai dificil, vom trimite agenţi APIA pentru a ajuta fermierii să completeze cererile de plată“, a spus Cioloş în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Asociaţia Comunelor din România.

Ministrul agriculturii a precizat că a solicitat APIA să găsească un sistem prin care fermierii să fie ajutaţi să completeze cererile pentru plata la hectar. „Nu vrem să forţăm oamenii să depună cerere, dar dorim să evităm situaţia de anul trecut, când s-au înregistrat multe erori în declaraţii, şi să diminuăm numărul acestora. Probabil deplasarea în teritoriu va fi programată către finalul perioadei de depunere a cererilor pentru plata la hectar“, a declarat pentru NewsIn ministrul agriculturii. Fermierii care doresc să primească plata la hectar din fondurile UE alocate României pentru 2008 trebuie să depună o cerere la APIA, în perioada 1 martie – 15 mai 2008, măsura fiind valabilă şi pentru fermierii care au mai depus solicitări în 2007. În ceea ce priveşte subvenţia aferentă anului 2007, APIA va începe acordarea plăţilor la hectar cel mai probabil la mijlocul lunii martie, doar după efectuarea tuturor controalelor prevăzute de regulamentele europene.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS