Numărul celor care suferă de viroze respiratorii şi pneumonii a crescut, săptămâna trecută, în judeţul Vâlcea, cu câteva sute, comparativ cu săptămâna anterioară, motiv pentru care Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) a luat măsuri suplimentare în spitale.
VÂLCEA. În Vâlcea s-au înregistrat 10.031 de cazuri de viroze respiratorii şi 3.589 de cazuri de pneumonii. Ion Mihail, directorul Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) Vâlcea, a spus că, în ultima săptămână, s-au înregistrat cu 800 de viroze şi 140 de pneumonii mai mult decât săptămâna anterioară şi 40 de persoane au ajuns în spital. Din octombrie 2007 şi până în prezent, în Vâlcea nu s-a înregistrat nici un caz de gripă. În urma atenţionării Ministerului Sănătăţii Publice (MSP), ASP Vâlcea a luat câteva măsuri suplimentare.
„Am făcut adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea şi Spitalul Orăşenesc din Drăgăşani, care au cameră de gardă şi Secţii de boli infecţioase, medicală şi pediatrie, să ne raporteze zilnic numărul de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare înregistrate. Să ne raporteze numărul persoanelor internate, pe categorii de vârste, felul îmbolnăvirilor şi dacă au tratamentul necesar pentru aceste boli. Am solicitat ca farmaciile cu circuit închis din spitale să fie aprovizionate în permanenţă cu medicamentele necesare pentru aceste boli. Serviciul de boli transmisibile din cadrul ASP analizează zilnic aceste comunicări pentru a lua alte măsuri de limitare a vizitatorilor în spital“, a declarat Adriana Gheniţă, directoarea ASP Vâlcea. Conducerile spitalelor sunt obligate de ASP să facă triaje epidemiologice la personalul angajat şi să depisteze angajaţii bolnavi. „Se vor respecta normele interioare care prevăd interzicerea accesului aparţinătorilor în compartimentele de ATI, medical, pediatrie. Am stabilit ca orice caz de gripă care apare în Secţia de boli infecţioase să fie investigată să se ia probe şi să le trimitem la Bucureşti la analize“, a afirmat Adriana Gheniţă. Personalul medical din spitale, care a refuzat să se vaccineze pentru a nu face gripă, va fi vaccinat.