23.4 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDoljenii, prea săraci să-şi crească odraslele

Doljenii, prea săraci să-şi crească odraslele

Plecaţi în străinătate pentru a face un ban în plus sau, pur şi simplu, săraci lipiţi – acesta este profilul părinţilor doljeni care îşi abandonează copiii. Indiferent de motivul pentru care sunt îndepărtaţi de cei care le-au dat viaţă, numărul copiilor care se află în această situaţie creşte îngrijorător.

 

Iarna 2007 s-a dovedit extrem de grea pentru sute de doljeni, care şi-au abandonat copiii, unii dintre ei abia născuţi. Fenomenul, care ia amploare, i-a speriat chiar şi pe specialiştii de la Protecţia Copilului, care nu mai ştiu cum să facă faţă tuturor solicitărilor. Dacă abandonurile vor creşte în acelaşi ritm, în opinia şefului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, Florin Stancu, va fi nevoie de o suplimentare a asistenţilor maternali.

Motivele pentru care micuţii au fost uitaţi de cei care le-au dat viaţă sunt însă multiple, cel mai grav fiind în continuare sărăcia. În timp ce părinţii îi lasă pe la rude sau prin spitale, cei mici trec prin drame psihice, pe care o parte cu greu reuşesc să le depăşească. Numai în maternităţi, în ultimele luni ale lui 2007, au fost abandonaţi opt nou-născuţi. Opt părinţi au refuzat pur şi simplu să-şi ia acasă copiii cărora le-au dat viaţă, lăsându-i la mila medicilor şi a statului. Sunt săraci lipiţi pământului – aşa au argumentat abandonul atunci când cadrele medicale au încercat să-i facă să se răzgândească.

 

Banii lasă copiii fără părinţi

 

Situaţia este alarmantă şi în cazul părinţilor care au plecat la muncă în străinătate, lăsându-şi copiii acasă, în grija rudelor. Oficial, în această situaţie se află aproape 1.200 de micuţi. Spunem oficial, pentru că doar părinţii acestora au plecat cu contracte legale, în cazul lor ţinându-se o evidenţă strictă.

Din experienţa specialiştilor DGASPC Dolj, numărul copiilor care cresc departe de părinţi este mai mare, foarte mulţi plecând să muncească la negru doar pentru a strânge un ban în plus. Nimeni nu poate şti exact care este numărul lor. „Părinţii care hotărâsc să câştige un ban în străinătate trebuie să fie bine informaţi cu privire la problemele cu care se pot confrunta copiii lor. De cele mai multe ori, nici nu îşi dau seama de trauma pe care aceştia o suferă. Din acest motiv, îi îndemnăm pe toţi care sunt în această situaţie să se adreseze specialiştilor noştri pentru a fi sprijiniţi. Pentru a-i conştientiza, le dăm exemple concrete de urmări pe care plecarea părinţilor le poate avea asupra unui copil“, a declarat Florin Stancu.

 

Minorii „traficaţi“, tot mai mulţi în Dolj

 

Alt fenomen pe cale să ia amploare şi în Dolj este acela al copiilor care cad pradă traficanţilor de carne vie. În acest scop, conducerea direcţiei s-a gândit să înfiinţeze un complex de primire în regim de urgenţă, în cadrul căruia una dintre componente să se adreseze şi acestei categorii de copii. „În acelaşi centru vor fi primiţi şi copiii străzii. Acest fenomen se află într-o continuă scădere. Numărul maxim de locuri va fi de 16, micuţii putând fi ţinuţi acolo cel mult 45 de zile. În această perioadă, specialiştii vor căuta pentru ei soluţii pe termen lung“, a adăugat Florin Stancu.

Deloc de ignorat este şi categoria copiilor care comit infracţiuni, dar nu răspund penal. Este cazul celor care nu au împlinit încă vârsta de 14 ani. Din datele DGASPC Dolj, la nivelul judeţului există aproape 500 de minori care se încadrează în această categorie. Şi pentru ei, specialiştii au pregătit programe speciale prin intermediul cărora să-i ajute să se integreze în societate, iar când depăşesc vârsta de 14 ani să nu devină delincvenţi din nou.

 

„Părinţii care hotărâsc să câştige un ban în străinătate trebuie să fie bine informaţi cu privire la problemele cu care se pot confrunta copiii lor“.

Florin Stancu, directorul DGASPC Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII