-7.4 C
Craiova
luni, 19 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăLocalTăriceanu nu vrea alegeri locale în timpul CE 2008

Tăriceanu nu vrea alegeri locale în timpul CE 2008

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a precizat ieri că nu doreşte ca alegerile locale să se suprapună cu Campionatul European de fotbal.

Şeful executivului a spus că, în opinia sa, scrutinul pentru alegerea primarilor şi consiliilor judeţene şi locale trebuie să se desfăşoare la termen – la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie -, singurul inconvenient fiind posibila suprapunere a acestuia cu jocurile Campionatului European de Fotbal. „Nu sunt un pasionat de fotbal, dar ştiu că sunt foarte mulţi români pasionaţi şi trebuie să le dăm posibilitatea să vizioneze meciurile, dar şi să fim atenţi ca viitoarea campanie electorală să nu se desfăşoare în van. Trebuie să ne adresăm oamenilor, care să aibă disponibilitatea să asculte candidaţii ce se vor prezenta la alegerile locale“, a comentat Tăriceanu, adăugând că o decizie va fi luată în timp util.

Problema fixării datei alegerilor locale a fost abordată în şedinţa de ieri a executivului, premierul însărcinându-l pe secretarul general al guvernului să-i prezinte o informare referitoare la data la care ar putea fi ţinute alegerile locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU