Elevii de gimnaziu din satul Gogoşiţa nu au ajuns la Şcoala din Gogoşu nici ieri, deoarece drumul de acces este blocat de nămeţi. Autorităţile au uitat de aceşti copii, nevoiţi să străbată zilnic aproximativ zece kilometri pentru a ajunge la şcoală deoarece în comună nu există microbuz. Acum însă drumul a fost acoperit de zăpadă şi elevii nu mai pot urca şi coborî dealul care îi desparte de unitatea de învăţământ. „De duminică nu s-a rezolvat nimic. Acolo este în continuare zăpadă de 40 cm şi un tractor cu lamă nu poate urca ca să deszăpezească. Avem nevoie de un utilaj mare de drumuri ca să putem interveni. Am dat o grămadă de telefoane şi am prezentat tuturor autorităţilor situaţia acestor copii, dar nimeni nu ne dă o mână de ajutor. Vom merge şi în audienţă la subprefect pentru a face rost de acest utilaj, deoarece aceşti şapte elevi de gimnaziu din Gogoşiţa trebuie să meargă la şcoală“, a explicat Mihăiţă Stoica, directorul Şcolii generale Gogoşu.
Cu o maşină se face primăvară
După ce directorul a bătut la toate uşile autorităţilor judeţene şi a explicat situaţia celor şapte elevi care nu au ajuns de două zile la şcoală, Societatea Comercială de Lucrări Drumuri şi Poduri (SCLDP) Dolj a trimis un utilaj de deszăpezire. „Am trimis acolo o maşină ca să cureţe drumul şi sperăm ca până la noapte sau cel târziu mâine dimineaţă (azi – n.r.) drumul să fie curăţat de zăpadă şi elevii să se poată duce la şcoală“, a precizat Gheorghe Mîciu, directorul SCLDP Dolj.
Nici cadrele didactice care predau la Şcoala Mozna nu au putut ajunge la cei zece elevi din clasele primare, care au mai pierdut o zi de şcoală.
„Sperăm ca elevii din Gogoşiţa să ajungă mâine (azi – n.r.) la şcoală după ce drumul va fi deblocat. Am cerut ajutorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, am prezentat situaţia autorităţilor judeţene şi la minister şi avem promisiuni că situaţia se va rezolva. Şcoala din satul Palilula a fost deschisă, autorităţile locale asigurând transportul cadrelor didactice“, a spus Ersilia Oprescu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.