35.1 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDoljul a declarat război petroliştilor

Doljul a declarat război petroliştilor

Pacea anunţată cu societatea OMV PETROM care deţine pe teritoriul Doljului sonde de foraj a căzut. Consilierii judeţeni au cerut ieri într-un glas controale la sânge şi sistarea lucrărilor în cazul instalaţiilor amplasate ilegal.

Deşi conducerea executivă a consiliului judeţean anunţa săptămâna trecută o împăcare cu OMV PETROM după întâlnirea cu responsabilii societăţii pe regiunea Oltenia, aleşii locali prezenţi atât la şedinţa de ieri a consiliului, cât şi la cea cu PETROM s-au declarat nemulţumiţi de rezultate. Ei susţin că societatea descoperită că a amplasat ilegal sonde pe teritoriul mai multor comune din judeţ, încălcând flagrant legea, nu ar trebui să scape doar cu o amendă de patru miliarde de lei vechi. Consilierul judeţean Petre Petrescu a susţinut, în cadrul şedinţei de ieri a CJ, că PETROM ar trebui obligată să sisteze lucrările la toate sondele cu care nu a intrat în legalitate, acestea fiind un adevărat pericol la adresa sănătăţii sătenilor. „Am amendat societatea PETROM şi constructorul sondelor şi totuşi lucrările continuă. Primarii se plâng de faptul că 80% dintre oamenii care mor mor de boli de rinichi din cauza apei infestate, iar la infestarea apei contribuie şi PETROM. Garda de Mediu ne-a prezentat în şedinţă o stare înfiorătoare în Dolj. Ar trebui să chemăm Inspecţia în Construcţii ca să se ia toate măsurile, iar PETROM să respecte legea“, a spus Petrescu. Consilierul a adăugat că, în timp ce societatea a cerut până în prezent autorizaţie de construcţie pentru cinci sonde, din inventarierea făcută de arhitectul-şef al judeţului, Dan Radu Pappa, au fost descoperite în judeţ 300 de sonde. Cifra este confirmată şi de comisarul-şef al Gărzii Judeţene de Mediu, Manu Costache, care a afirmat că toate sondele amplasate de PETROM în Dolj au autorizaţie de mediu. „PETROM are amplasate în Dolj 307 sonde de ţiţei şi gaze, din care 170 sunt funcţionale şi toate au autorizaţie de mediu“, a menţionat Costache.

Calendarul Arpechim, propus la Dolj

Întâlnirea dintre consilieri, primari şi petrolişti este văzută ca un fiasco şi de consilierul Gelu Vişan, care a declarat că a plecat la scurt timp după începerea ei, fiind enervat de răspunsurile date de reprezentanţii PETROM. Vişan a precizat că nu este de acord cu stoparea lucrărilor, propunând întocmirea unui calendar de intrare în legalitate pe modelul rafinăriei Arpechim, pe care PETROM ar trebui să-l respecte. „Primarii erau la un moment dat disperaţi pentru că de pe partea unde stătea PETROM veneau răspunsuri lipsite de logică şi aiuritoare. La un moment dat cereau la schimb gaze, adică ziceau că, dacă tot ne omorâţi, măcar să ne daţi gaze. Însă, dacă în momentul ăsta, ar trebui să intre în legalitate din punct de vedere al normelor de mediu, toată economia s-ar opri. Propun să se facă un calendar pe şase luni de intrare în normalitate, pe etape şi, dacă se întâmplă ca la Arpechim, să nu intre în legalitate, să li se dea sancţiuni“, a spus Vişan.

Barbărasă vrea comisie împotriva PETROM

Împotriva PETROM s-a declarat şi secretarul CJ, Gheorghe Barbărasă, care a susţinut în şedinţa de ieri a consiliului judeţean înfiinţarea unei comisii care să ancheteze amplasarea sondelor PETROM pe teritoriul comunelor doljene, afirmând că primarii şi comunitatea locală, „oameni simpli“ nu au puterea de a lupta împotriva unui gigant precum PETROM. Barbărasă a declarat că administraţia judeţeană ar trebui să pornească un război cu PETROM pentru una din cele mai importante teme abordate de la înfiinţarea consiliului judeţean.
„Noi pornim lupta cu PETROM. Daţi-mi forţele necesare şi coechipierii şi pornim lupta cu PETROM pentru acei cetăţeni care v-au votat pe dumneavoastră. Să fiţi de acord să constituim un colectiv format din arhitectul-şef, voi da şi eu un jurist, să fie cineva de la direcţia economică, să solicităm şi cooptarea cuiva de la Garda de Mediu şi de la Inspecţia în Construcţii şi vom putea face ce nu pot primarii“, a spus secretarul Barbărasă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU