Catedra de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Craiova, prin prof. dr. Ion Deaconescu (prodecanul catedrei) şi Mihaela Ghiviciu – studentă în anul IV la Ştiinţe Politice (ambii, având calitatea de moderatori), organizează, astăzi, între orele 17.30 -19.00, întâlnirea iubitorilor de poezie cu poetul Gelu Vlaşin şi invitaţii săi, în Sala 418 a Universitaţii. Gelu Vlaşin a debutat în „România Literară“, cu aprecieri din partea lui Nicolae Manolescu, apoi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti i-a premiat volumul de debut „Tratat la Psihiatrie“. „Dacă aveţi plăcere să ascultaţi poezie, poeme cântate şi să vizionaţi videopoeme, vă aşteptăm cu drag să participaţi“, spun cei doi organizatori. În realitate, este un experiment oferit de Cristina Cornea şi Gelu Vlaşin, „împătimiţii“ cenaclurilor având posibilitatea să „guste“ şi, de ce nu, să-şi dea cu părerea.
În site-ul poetului Vlaşin se precizează: „De la Gelu Vlaşin, poet obişnuit cu schimbările de loc şi de stare, dar un autodeclarat «deprimist», puteţi afla cum era Cărtărescu în cenaclu, dar şi Traian T. Coşovei, Nora Iuga, Marius Ianuş şi alţii din aceleaşi diferite generaţii. Cel mai mult, Gelu critică «poezia construită». Despre poetul deprimismului se mai pot spune multe, cum ar fi că a debutat direct în «România literară», cu recomandare de la Nicolae Manolescu, că apoi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti i-a premiat volumul de debut «Tratat la Psihiatrie», publicat la Editura Vinea cu prefaţă de la acelaşi critic şi postfaţă semnată de Paul Cernat. Gelu a lucrat ca jurnalist şi colaborator pe la diverse reviste literare, din România până în Spania, pe unde s-a autoexilat câţiva ani până de curând. Revenit în ţară, poetul face videopoeme pe care şi le postează pe site-ul personal şi a intrat în afaceri, ca să aibă bani pentru proiectele literare“.
De la debut şi până în momentul de faţă, Gelu Vlaşin a beneficiat de referinţe critice semnate de Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat, Nicoleta Clivet, Nicolae Manolescu, Marin Mincu, Liviu Ioan Stonciu, Liviu Antonesei, Octavian Soviany, Constantin Abăluţă şi alţii.
Iată un extras (în selecţia lui Vlaşin) din aprecierea critică a lui Manolescu, publicat pe acelaşi site: „Poetul a debutat în «Romania literară» (1999) cu câteva «depresii» personale şi sugestive: notaţii discret-sentimentale dintr-o realitate cu site, internet, web, cielo, joyce lauren blanc, jacuzzi şi telenovele. <…> Postmodernistă este senzaţia de prozaic cotidian – nici transparentă cu totul, nici de tot opacă – peste care atârnă umbra unei femei pierdute <…>. Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui începător, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni înalt al emoţiei lirice“.
Gelu Vlaşin s-a născut în localitatea Telciu (Bistriţa-Năsăud), se apropie de 41 de ani, are studii universitare la Bucureşti şi Paris, incursiuni literare la Madrid, Toledo, Bruxelles, Paris, Stuttgart. A publicat cinci volume de poezie: „Tratat la Psihiatrie“ (Editura Vinea – 1999), „Atac de panică“ (Noesis – 2000 & Ed. Muzeul Literaturii Române – 2002), „Poemul turn“ (Ed. Muzeul Literaturii Române / A.S.B. – 2001 & Ed. Liternet – 2003), „Ultima suflare“ (Colecţia „Biblioteca Bucureşti“ – Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti & Ed. Azero – 2005) şi „Coincidenţa contrariilor“ (Editura Alpha Media, 2007 – Colecţia Transilvania Artefact Poesis). De asemenea, Gelu Vlaşin s-a arătat preocupat inclusiv de traduceri. Deţine numeroase premii, pentru care nu se poate afirma că nu a „alergat“ să le obţină. Poetul Vlaşin, chiar mai talentat decât mulţi funcţionari de primării intraţi în USR, pretinde că ar fi iniţiatorul unui nou curent în poezie, „deprimismul“. Ceea ce ar putea să-i mire pe toţi criticii literari adevăraţi. Celebrul estetician Croce spunea: „Să scrii cum trăieşti şi să trăieşti cum scrii“. Să-i amintim, în acest context, pe cei mai trişti poeţi ai lumii, desigur, nu este rezonabil. Tristeţea poetului de afaceri Gelu Vlaşin este artificială, nicidecum naturală. Însuşi criticul Manolescu a simţit acest lucru, motiv pentru care i-a pus depresiile între ghilimele. Mai mult, am întâlnit în poezia sa, în afară de „nichitisme“, „ciupurisme“, „christianisme“, inclusiv cacofonii. Spre desfătare, oferim primul şi ultimul text din cartea „Ultima suflare“.
mâna
mâna
care doarme
care adoarme
care hrăneşte
mâna mea
cea
de toate zilele
care scrie
care-mi
zugraveşte
chipul
mă osteneşte
mă odihneşte
mă dojeneşte
mâna mea
fără de care
trupul
ar fi
o simplă salcie
la marginea
timpului
iată
mâna mea
ţi-o
dărui …
ultima suflare
sunt
ceea ce crezi
că nu
e
sunt valul
care
te ia
şi care
te izbeşte
de stâncile
trecutului
care-ţi aduce
pustiul
la picioarele
tale
sunt
nisipul
nesfârşitului
sunt
stăpânul
prăpastiei eterne
respiră-mă
sunt
ultima suflare…
