44 de ani de la moartea scriitorului Vasile Voiculescu

Astăzi se comemorează 44 de ani de la moartea scriitorului Vasile Voiculescu, cel care a fost medic, poet, prozator şi dramaturg român. Marele scriitor s-a născut în noiembrie 1884 la Pârşcov (Buzău), într-o familie de oameni înstăriţi.
Între anii 1902 şi 1903 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, trecând apoi la Medicină. Şi-a luat doctoratul în medicină în 1910. Doi ani mai târziu, acesta a debutat în revista Convorbiri literare, în timp ce îşi practica profesia de medic la ţară. În timpul primului război mondial a fost medic militar la Bârlad, unde participa la serile culturale ale lui Vlahuţă. A debutat în volum cu „Poezii“ în 1916, colaborând apoi cu „Flacăra“ lui C. Banu, în urma unei recomandări a lui  Macedonski. Peste numai doi ani, i s-a decernat Premiul Academiei pentru volumul „Din ţara zimbrului“.
Ulterior, i-au mai apărut volumele „Pârga“, „Poeme cu îngeri“, „Destin“, „Urcuş“. Postum, scriitorului Vasile Voiculescu i-au apărut povestirile „Capul de zimbru“, „Ultimul Berevoi“, romanul „Zahei orbul“ şi „Teatru“, multe dintre acestea fiind scrise în perioada când a fost exclus din viaţa literară. A făcut patru ani de detenţie în închisorile comuniste (1958 – 1962).
Vasile Voiculescu, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice (fiind băgat la vârsta de 74 de ani în penitenciar) şi i s-a interzis să publice. Cu toate acestea, a lăsat în urma sa o operă literară valoroasă, de mare rafinament artistic. „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară“, de Vasile Voiculescu, apărute la un an de la moartea sa, fac dovada supremă a talentului şi limbajului său artistic. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată „paradisului şi infernului iubirii“, conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu. De asemenea, „Zahei orbul“ este apreciat drept capodoperă a romanului românesc.
În temniţa comunistă, marele scriitor s-a îmbolnăvit de cancer, murind în cumplite chinuri la Bucureşti, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963. Lirica sa din perioada interbelică s-a distins prin puternice accente religioase, generate de convingerea că Dumnezeu există.