Prieteni, dar şi personalităţi din muzică şi nu numai au venit zilele trecute să aducă un ultim semn de admiraţie pentru cel care a fost Gil Dobrică. Gabriel Cotabiţă, Dan Stroe, Nikos Temistocle, Nicolae Onţanu, trupa Heaven, Viorel Păunescu, Ovidiu Tender, Aurelian Temişan, Paul Negoiţă, Niki Constantinescu, Radu Groza, Anna Lesko, Octavian Ursulescu şi mulţi alţii. Ba chiar şi cerşetorii Craiovei s-au îmbrăcat ieri în hainele bune şi au înclinat capul în faţa cortegiului funerar. Fiecare a avut un cuvânt de bun-rămas…
„Am fost coleg la 7 Noiembrie cu Gil. Stătea în spatele meu la strung. Şi cântam în reprize: eu cu folclorul meu, el cu ale lui, mai greu de strunjit. Avea o pasiune pentru percuţie şi, de aceea, cuţitele de la strung le folosea mai mereu să bată ritmuri de jazz… În '84 ne-am reîntâlnit pe holurile de la Televiziunea Română – filmam. S-a uitat la mine, a început să râdă şi să mă îmbrăţişeze. «Cum, mă, Mihalache, ajunserăm noi amândoi din strungari cântăreţi?!“ (Mihai Mihalache, solist de muzică populară).
„Născut în aceeaşi comună cu mine, la Călăraşi, Gilake a fost tovarăş de maidan cu mine şi fraţii mei. Dar mai bine l-am cunoscut la Craiova, când a început să cânte. Era un adevărat showman – am fost amândoi pe litoral şi am văzut cum putea să facă de unul singur un spectcol. La vremea aceea era unicat: spectacolele lui rivalizau cu oricare altele din occident! Şi aveau un spirit atât de vesel! Nu era niciodată ranchiunos, iar dacă ar fi putut ar fi ajutat pe toată lumea. Lui îi datorez primele mele tobe. Nu se găseau instrumente de calitate atunci. Într-o zi, m-a sunat Gil de la Bucureşti, să-mi spună că veniseră nişte amici de-ai lui din străinătate cu astfel de scule. El mi-a aranjat să le cumpăr şi asta fără nici o obligaţie!“. (Paul Negoiţă, cântăreţ)
„Îl ştiu din discoteci. Adică săream gardul la Casa Studenţilor să-l ascult. Ulterior ne-am împrietenit şi ne-am reîntâlnit la Bucureşti, ani mai târziu. Cânta pe-atunci la Melody şi mă aştepta în fiece seară cu un şpriţ bun, când ieşeam de la muncă“ (Nicolae Marinescu, antrenor de lupte).
Prieten cu Nicu Ceauşescu, dar modest până la prostie
„A fost gonit din Craiova tocmai din cauza muzicii pe care o cânta. Nu a ştiut niciodată boabă de engleză, dar a cântat cu accentul de negru al lui Ray Charles, idolul său. Când s-a mutat la Bucureşti, a devenit un individ de noapte. Mereu prin baruri, ţinea clienţii până la şase dimineaţa. Obişnuia să spună: «Nu mi-a dat nimeni un covrig, toată lumea mi-a dat câte-un coniac». Era apreciat de Nicu Ceauşescu, care trimitea maşinile după el ori de câte ori avea chef. Din pricina aceasta, Gil a avut chiar neplăceri cu Elena Ceauşescu… Îmi povestea Daniela Vlădescu – ultima logodnică a lui Nicu – că amintea mereu de petrecerile cu Gil, care îi înveseliseră anii tinereţii… Ultima dată ne-am întâlnit anul trecut, la Festivalul «Amza Pellea» de la Băileşti. Eram în Craiova, cu directorul de la Casa de Cultură de acolo. Ne-am dus la Gil, ne-a oferit o cafea şi i-am zis: «Gilake, vii să cânţi la festival?». «Vin, dar îmi daţi trei milioane şi o damigeană de zaibăr». Directorul a spus: «Domnu' Gil, nu se poate…». Dobrică a ridicat din umeri, a zâmbit şi a zis: «Bine, mă, lasă, cânt şi gratis». Iar atunci directorul a zis: «Domnule Dobrică, vă dăm damigeana, dar vă dăm şi zece milioane de lei!». Şi Gil a început să plângă… Era modest, uneori până la prostie“. (Gabriel Bratu, grafician).
„Îmi aduc aminte de o întâmplare: eram la un restaurant pe-aici, prin Craiova, toată gaşca de nebuni. Eu am avut ceva treabă şi am plecat. Dup-o oră, mă întorc. Când, la uşă, Sorin Cârţu plângea cu sughiţuri. «Ce-ai, mă?», întreb. Se şterge la ochi şi zice: «Lasă-mă, că iar îmi cântă Gilake «Rugă pentru părinţi…»“ (Nicolae Wolf, prieten).
„Pe vremea aceea, nu era deloc iubit de aşa-zişii conducători de artişti. Pentru că avea alt fel de a cânta, complet diferit de muzica obosită care se practica, nimeni dintre cei cu funcţii nu îl agrea. Dimpotrivă, după un spectacol în care a ridicat sala în picioare cu melodiile lui, a apărut un titlu scandalos în ziarul Înainte: «Puneţi mâna pe Gil!». Curios este că oamenii care atunci l-au hulit astăzi îi aduc omagii. Poate că şi-au dat seama de greşeala făcută faţă de acest suflet deosebit, cine ştie ?!…“ (Niki Baschinos, prieten).
Român descurcat la minte
„Maestrul Gil Dobrică era o persoană totdeauna veselă. Nu a cântat niciodată pentru bani, a urcat pe scenă fără să se gândească la avantajele materiale. A fost un om deosebit, în faţa căruia mă înclin“ (Aurelian Temişan, cântăreţ).
„A fost cel mai bun prieten al meu, în ciuda diferenţei de vârstă. Mergeam peste tot să-l ascult, încercam şi eu timid să mă lansez în muzică. Odată mi-a zis: «Bă, băiete, să vii la mine, că dai de dracu'!» M-a ajutat să scot un prim album, pe care nu a apucat să-l mai promoveze, aşa cum şi-ar fi dorit. Dar lucrurile acestea nu mai au nici o importanţă. A fost domn, un român simplu, dar descurcat la minte – şi aşa a murit!“ (Ion Popa, prieten).
„Pentru noi este o onoare că l-am cunoscut şi am colaborat cu el. Piesa pe care am lucrat-o împreună este singura înregistare în colaborare cu domnul Gil Dobrică. A fost un om extraordinar, iar cu noi s-a purtat ca un părinte. Va rămâne veşnic în amintirea noastră“ (Trupa Heaven).
„Am venit să văd şi eu artistul… Îl ştiu de la televizor şi l-am mai ascultat pe la magazine sau baruri. Era păcat să nu vin. Mi-am pus şi costumul cel bun – primit de pomană de la o doamnă“ (Florian Picu, cerşetor la „Calu' Mort“, învoit câteva ore, pentru sufletul lui Gil Dobrică).
