21.7 C
Craiova
sâmbătă, 19 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalOspatarii au sarbatorit Revelionul

Ospatarii au sarbatorit Revelionul

Tinute elegante, coafuri de ocazie, mâncaruri alese, o orchestra si interpreti ai cântului popular arvuniti special pentru ei, alaturi de invitati de seama, sunt doar câteva din ingredientele Revelionului ospatarilor organizat sâmbata seara la Restaurantul Flora, din Craiova.


In majoritatea oraselor tarii, in prima jumatate a lunii ianuarie sunt organizate Revelioane speciale pentru cei care pe parcursul unui an, indiferent de sarbatoare sau zi, ne servesc amabil la mese, incercând sa ne transforme serile in unele cu totul speciale.


Dincolo de problemele personale pe care orice om le are, ospatarii trebuie, deontologia le cere, sa fie zâmbitori, frumosi, extrem de amabili si atenti. Pentru cei care au ales aceasta meserie, noptile sunt albe, familia si copiii situându-se de cele mai multe ori, din pacate, pe locul doi, dupa slujba. Si cum Craciunul si noaptea de Revelion i-au prins pe cei mai multi dintre ei „de serviciu“, sefii lor s-au gândit sa le ofere o noapte, devenita deja traditie in Craiova, cunoscuta sub denumirea de Revelionul ospatarilor.


Revelion pe 13 ianuarie


Pe 13 ianuarie, Restaurantul Flora a fost special aranjat pentru toti angajatii restaurantelor care fac parte din aceeasi societate „Parc“. Au lasat la o parte uniformele de serviciu, femeile si-au ales rochii de ocazie superbe, cu trena, barbatii si-au imbracat costumele alese si si-au dat intâlnire inca de la ora 20.00 in locatia in care zilnic isi desfasoara activitatea. Stafeta de a fi serviti au lasat-o invataceilor, elevilor practicanti ai liceelor de profil economic din Craiova. Sala cea mare a restaurantului a fost impodobita in straie de sarbatoare, dovada de respect pentru cei care timp de aproape un an muncesc zi si noapte. Baloane colorate, beteala, mesele si scaunele imbracate in huse stralucitoare, aranjamente florale si lumânari decorative asezate pe mese au dat un aer cu totul aparte acestei zile de sarbatoare. Si cum orice petrecere nu are nici un farmec fara o muzica pe masura, au fost invitati interpreti speciali, alaturi de o orchestra adusa din Rosiori. Sute de ospatari s-au bucurat alaturi de familiile lor in noaptea considerata de ei de Revelion, chiar daca a fost organizata cu mult dupa 31 decembrie.


Alaturi de ei, conducerea consiliului judetean a tinut sa ii felicite pentru munca depusa, pentru amabilitatea si profesionalismul lor si sa sarbatoreasca impreuna o noapte speciala. In plus, Ion Prioteasa, presedintele Consiliului Judetean Dolj, a facut promisiunea ca in cel mai scurt timp posibil judetul va avea o linie de transport aerian international, pentru a da sansa ospatarilor sa fie cunoscuti chiar si la Hollywood.


„Un an intreg muncim“


Dupa numai doua ore de la startul Revelionului ospatarilor, un frumos foc de artificii a transformat seara in una cu totul speciala. Apoi, ospatarii au dovedit ca stiu sa se distreze, ore in sir, pâna spre dimineata, prinzându-se in hore sau dansând alaturi de pereche… Carafele de vin si bere nu au lipsit de pe mese, imbiind la buna dispozitie. „Este Revelionul nostru, trebuie sa profitam din plin de fiecare moment special oferit. Un an intreg muncim, indiferent ca e sâmbata, duminica, sarbatoare. La sfârsitul saptamânii avem nunti la care trebuie sa servim, sa fim atenti pentru ca mirii si mesenii sa se simta bine. De data asta, noi stam la masa, iar acesti copii care ne calca pe urme in meserie ne servesc“, a povestit Marcela Dinut, una din ospataritele aflate in straie de sarbatoare la Revelionul special organizat pentru ea si colegii sai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS