Marti, 21 noiembrie 2006, la praznicul Intrarii in Biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa s-a nascut in ceruri, ridicându-se alaturi de ingerii lui Dumnezeu la Biserica biruitoare. Parintele Calciu a fost inhumat duminica, 3 decembrie 2006, la Manastirea Petru Voda din Neamt.
Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, nascut in anul 1925, fost detinut politic intre anii 1948 – 1964 si 1979 – 1984, a absolvit Facultatea de Filologie si Facultatea de Teologie Ortodoxa, dupa ce a fost eliberat. A fost profesor la Seminarul Ortodox din Bucuresti in anii ’70 si slujitor la Biserica seminarului. In Postul Mare al anului 1979 a rostit celebrele Sapte predici, numite „Cuvinte catre tineri“, prin care a criticat cu putere si curaj regimul comunist si in special darâmarea bisericilor din Bucuresti. A fost arestat si inchis. A fost eliberat din inchisoare la presiunile internationale, determinate in principal de Comitetul pentru Apararea Parintelui Calciu, prezidat de Mircea Eliade, si de Comitetul Intelectuali pentru Europa Libera, prezidat de Eugen Ionesco, dar si de interventiile unor lideri precum Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. In 1984, la putin tinp dupa eliberarea din inchisoare, a fost silit sa emigreze in SUA, care ii acordasera cetatenia de onoare. Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a slujit la Biserica Ortodoxa Româna „Sfânta Cruce“ din Alexandria – Washington D.C., este fondator al Romfest – Intrunirea Românilor de Pretutindeni – si presedinte al Consiliului International al Românilor. In aceasta calitate a luptat contra comunismului, organizând o parte a diasporei românesti. Din anul 2002, a fost presedinte de onoare al Asociatiei Rost si editor al revistei omonime si este autorul volumelor „Sapte cuvinte catre tineri“ (Editura Anastasia, Bucuresti, 1996), „Rugaciune si lumina mistica. Eseuri si meditatii religioase“ (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998), „Razboiul intru cuvânt“ (Editura Nemira, Bucuresti, 2001), „Homo americanus. O radiografie ortodoxa“ (Editura Christiana, Bucuresti, 2002). Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost un constant marturisitor al lui Hristos si nu a pregetat sa lupte dupa Decembrie 1989 pentru primenirea starii morale a credinciosilor si clerului Bisericii Ortodoxe Române.
Desi cuprinsa aici in câteva scurte fraze, viata Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa este expresia unei lupte permanente pentru credinta si Biserica purtate cu bucurie intru Hristos si fara teama de consecintele dureroase cu care diavolul loveste pe cel care isi asuma marturisirea credintei crestine. Parintele Calciu ne dovedeste prin faptele sale ca existenta noastra se reduce in esenta la verbul „a alege“, a alege intre Lumina lui Dumnezeu si intunericul diavolului. Parintele Calciu reusise sa detina o pozitie sociala satisfacatoare in anii ’70, devenind profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti. S-a complacut Parintele Calciu in aceasta stare de „caldicel“ asa cum au facut atâtia slujitori ai altarului, atunci când buldozerele comunistilor au inceput sa darâme bisericile lui Dumnezeu? Nu! Parintele Calciu a facut cele sapte marturisiri, a tinut in propria parohie cele „Sapte cuvinte catre tineri“, intuind parca faptul ca tinerii vor fi cei care peste zece ani de la momentul acestor predici vor aduce jertfa propriile vieti pentru vindecarea tarii de ciuma comunista. Asa a raspuns Parintele Calciu ispitei de a fi „caldicel“, adica fara verticalitate morala, marturisindu-L cu curaj pe Hristos. Se spune ca Nicolae Ceausescu se infuria la simpla auzire a numelui parintelui si il considera pe „popa“ dusmanul sau personal. Biserica, timorata, s-a lepadat ea insasi de un atât de incomod slujitor.
Diavolul l-a ispitit iarasi pe Parintele Calciu, aruncându-l in inchisoarea comunista din al carei chin mântuitor parintele mai gustase. Insa, Parintele si-a asezat viata in mâinile lui Hristos si dupa câtiva ani a fost eliberat si salvat pe pamântul democratiei americane. In SUA, Parintele Calciu a primit o parohie si sprijin moral si financiar. Avea posibilitatea sa duca o viata linistita, fara griji, departe de iadul comunist. Totusi, s-a implicat cu o si mai mare putere in organizarea exilului anticomunist românesc, jertfind timp, bani si putere creatoare in lupta pentru exorcizarea tarii din demonizarea comunista.
Dupa Decembrie 1989, Parintele Calciu a ales aceeasi cale, a marturisirii, si a ajutat prin toate mijloacele pe care le avea la dispozitie pe credinciosii si preotii doritori sa primeneasca Biserica neamului nostru, sa purifice clerul si poporul credincios de cei bolnavi de ciuma comunista si asezati nemeritat in locuri de cinste in Biserica. Lupta Parintelui Calciu va continua si acum, dupa nasterea lui in Cerurile lui Dumnezeu, marturisirea Parintelui Calciu va fi facuta de noi, cei care i-am citit si i-am ascultat povetele, aflând in Parintele o cale spre Hristos. Biserica noastra are mare nevoie de marturisitori, acum când tara dispare diluata in Imperiul Uniunii Europene si când definirea sufleteasca a românilor dupa credinta devine mult mai importanta decât aceea dupa apartenenta la vreun stat.
Inainte de a pleca in calatoria spre Ceruri, Parintele Calciu a lasat scrise câteva rânduri pentru cei care l-au cunoscut. Cu un fragment din ultima sa scrisoare sfârsesc si eu gândurile inchinate acestui mare cruciat, poate cel din urma dintre cruciatii secolului trecut cu care Biserica noastra a fost binecuvântata de Dumnezeu:
„Vreau sa va marturisesc dragostea pe care o am pentru voi toti si va cer iertare pentru orice greseala am facut, ca cine poate spune ca este fara greseala? Totusi va scriu aceasta scrisoare cu gândul ca, daca nu voi ajunge viu in America, prin ea sa va ajunga la urechi marturisirea aceasta de dragoste si de iertare…
Sunt unii dintre dumneavoastra care cred despre ei ca sunt mai buni si judeca, iar acest lucru nu este ingaduit. Umilinta si smerenia sunt cheia tuturor virtutilor…
Nimeni in lumea asta nu este fara de pacat. Unul singur este, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici pacat, nici macar pravalirea spre pacat…“
Dumnezeu sa te ierte, parinte!
