Negustori galagiosi, conace, case negustoresti, pravalii, ulite mizere ori strazi „de lux“ podite cu scândura, atacuri frecvente ale turcilor din Vidin, soldate cu distrugeri insemnate, cam asa arata centrul de altadata al Craiovei.
La 1800, centrul Craiovei era plin de contraste, de la casele boieresti mari si frumoase la cladirile inghesuite de pe „ulitele“ numite in epoca „poduri“ si de la strazile pavate cu scândura pâna la ulitele cu gropi si mlastini. Totul se intâmpla in jurul celor doua „rascruciuri“ importante. Rascruciul Mare se gasea la intersectarea strazilor Lipscani (nume pe care l-a primit mai târziu) si Madona Dudu (care pe atunci se numea Ulita Precestei) cu strada Unirii (Ulita Mare, pe atunci). Apoi, pe locul unde este acum Valea Vlaicii se afla Rascruciul Mic, reprezentând locul de intâlnire intre drumul Bucurestiului, drumul Vâlcei, drumul Severinului si drumul Calafatului (sau drumul Diiului, dupa vechea denumire a Vidinului bulgaresc).
Raiul negustorilor
Craiova acelor vremuri, a carei populatie abia daca trecea de 10.000 de locuitori, incepea din zona actualului cinematograf Patria. Acolo, in vecinatatea Târgului de Afara, chiar in fata Hanului Poroineanu, calatorii coborau din diligentele care asigurau in acele vremuri transportul interurban. De aici incolo incepea orasul propriu-zis, cu hanurile si negustorii sai.
In aceasta margine de oras se asezase breasla „ulierilor“ – fabricantii de ulei. Apoi strazile duceau drept in locul destinat pentru „piata“, pentru vânzarea alimentelor. Macelariile erau instalate pe un loc viran cuprins intre strada Plapumarilor, devenita apoi a Copertarilor, si strada Buzesti de astazi. Mai la vale, in fata hotelului Stancescu de altadata, erau pescariile, iar pe ulita care lega cele doua piete (Lipscaniul de azi) fusese amenajat un sir intreg de pravalioare, adapostind inevitabilele cârciumi, pe bragagii, vânzatorii de zaharicale turcesti, pe opincari si lumânarari, asezati fiecare la locul lor, pe bresle.
Case si conace
Boierii, negustorii, demnitarii, precum si ierarhii Bisericii (arhimandriti, egumeni, episcopi) si-au cladit casele in special pe ulitele comerciale, dar si in mahalale.
Casele negustorilor mari se aflau fie in vecinatatea mahalalei Obedeanu (cartierul familiilor boieresti), in zona de azi a bulevardului Nicolae Titulescu, dar, mai cu seama, in cele doua zone comerciale – Rascruciul Mare si Rascruciul Mic. Cele mai numeroase case ale negustorilor mici au fost de-a lungul strazilor de azi: Madona Dudu, Lipscani si România Muncitoare. In spatele acestor strazi, care formau un front compact de case, locuite de negustori si mestesugari, s-a dezvoltat o retea de strazi paralele, zise, in epoca, „de dos“ (Dosul Lipscanilor, Dosul Brasovenilor, Dosul Cojocarilor, Ulita de dos etc).
Impunatoare erau insa casele marilor boieri: casele vornicului Barbu Stirbei in apropierea Bisericii „Sfânta Treime“, casele marelui vornic Dumitrache Bibescu, „cu ziduri inalte, cu foisor deasupra portii boltite, cu sindrila innegrita si cu gradina larga imprejurul casei“, ce se gasea in zona actualului centru civic al orasului, casele stolnicului Dumitrascu Obedeanu, aflate „in capul strazii Obedeanu, in imediata vecinatate a bisericii si Scolii Obedeanu“, casele lui Hagi Stan Jianu, in apropierea fântânii Jianu, casele Glogoveanu, sediul primariei in perioada interbelica, in prezent sediul Tribunalului Dolj, casele Cornea Brailoiu, ce se gaseau in fata gradinii Mihai Bravu, casele Bengescului, casele spatarului Constantin Geanoglu, casele lui Cocea, ale pitarului Ene, casele clucerului Fotescu, ale Ganescului, precum si ale altor boieri.
