La Festivalul de la Mamaia, a avut un loc special amenajat, chiar in apropierea scenei. La Cerbul de Aur, aproape ca a innebunit concurenti si spectatori deopotriva. Acum, turta dulce a Ioanei Onu din Bals este invitat special la Ploiesti, la Muzeul Satului. Iar apoi isi va relua locul in tirgul organizat de Sfinta Marie, in orasul in care s-a nascut. Acolo unde o cunosc si o iubesc toti copiii, de la frageda pruncie, pina la cei trecuti binisor de 50-60 de ani.
Reteta nu e complicata, insa trebuie sa implinesti o vrajitorie straveche, cunoscuta de toate mesterele de turta dulce din lume: sa te transformi, cit ai clipi, in copil. Apoi, lucrurile devin simple: se pun ingrediente dupa gust si se incepe joaca palmelor cu aluatul pufos, cu miroasele, cu zaharul, cu culorile, cu formele.
„La cinci kilograme de zahar, pui noua de faina. 125 de grame de amoniac, 125 de bicarbonat, o lingura se sare de lamiie, care-i da culoarea aramie“, explica Ioana Onu procesul tehnologic de „facere“. „Se pune zaharul la fiert in trei litri de apa, se adauga sarea de lamiie. Dupa ce a dat in clocot zece minute, se lasa la racit. Se pune apoi in covata, se adauga amoniacul si bicarbonatul. Se bat bine-bine-bine, pina se face spumoasa ca o frisca. Apoi se incorporeaza faina. Daca e faina buna, trebuie avut grija sa se puna mai putina, altfel devine prea tare. Se framinta. Dar si aici este un secret, sau mai bine zis o regula: turta dulce se framinta seara si se lucreaza dimineata. Dupa framintare – care nu necesita o tehnica anume ori miscari complicate, aluatul trebuie lasat sa se odihneasca peste noapte. Abia a doua zi se ia din covata. Si inainte de a fi taiata in forme, mai trebuie framintata o data, bine, prin masina de tocat. Apoi incepi s-o modelezi: in pestisori, copilasi cu palariuta, stele de mare, flori, inimioare“.
Copilarie de zahar
Ioana a deprins de mica mestesugul, de la mama sa. Din dragostea pentru copii si din priceperea pe care o avea la bucatarie, mama Ioanei a reusit sa faca o adevarata afacere, destul de profitabila si indrazneata pentru o femeie din acea epoca. Bucataria ei devenise cel mai frumos colt de poveste pentru liota de copii din orasel. Cale de citeva case, mirosul de vanilie si fistic ametea zeci de prichindei si ii chema, ca in vis, pina la gard. Se uitau prin crapaturile dintre uluci, stergindu-se din cind in cind la gura. Iar cind turtarareasa iesea sa-si scuture sortul, se incolonau, calcindu-se pe picioare, la poarta. Femeia iesea cu caruta: „Inghetataaa, inghetataa buna, de vanilie, de lamiie, de fistiiic…. Turta duulceee… pentru copii cuuuminti…stelute, pestisori, fetite si baieteiiii….“
Avea doar citiva anisori cind s-a jucat prima data de-a mama si a facut prima turta din viata ei. A luat pe furis o mina de aluat din covata si a framintat-o. A modelat-o cu degetelele mici si grasute, pina s-a plictisit. A copt-o lalolalta cu stelutele mamei. Si a vindut-o, cea dintii, pe doi gologani.
Turta dulce de la Bals, ajunsa la rang de vedeta
„Cit m-o tine Dumnezeu… Cit m-or tine picioarele, iar cind nu ma vor mai tine ele, o sa-mi ramina miinile“, spune Ioana Onu, ajunsa acum la 66 de ani. S-a apucat de meserie serios la 11 ani, cind a devenit „asistenta“ mamei sale. Treptat, a deprins toate tainele, iar mai tirziu, la casa ei, si-a injghebat propria afacere. Cu Avram alaturi – pe care tot mama ei l-a invatat tainele turtarariei – , Ioana a izbutit sa-si construiasca un camin frumos. Din turta dulce si multa dragoste. Chiar daca nici unul dintre copii nu i-a mostenit mestesugul, Ioana nu a renuntat. A pus pe picioare un atelier, care, doar in citeva luni, a devenit cel mai cunoscut si mai frecventat din Bals. Acum are si citiva muncitori angajati, deoarece cererea mare nu mai putea fi onorata doar de puterile ei.
„Diplome, premii, in toata tara. Sintem invitati de fiecare data la Tirgurile Mesterilor Populari. La festivalurile din tara: Cerbul De Aur, Mamaia, Muzeul Satului. Dintre toti „creatorii“ de turta dulce, noi sintem cei mai cunoscuti si chemati peste tot… Si merge afacerea. La Mamaia am scos vreo 70 de milioane. Turta dulce a mamei a devenit faimoasa si nepretuita!“
Dar, oriunde s-ar duce, Ioana tot acasa la Bals se simte cel mai bine. Chiar daca nu cistiga prea mult – aproape jumatate din marfa o imparte copiilor care vin sa se uite, ca atunci, in copilarie, pe dupa gard – ea e multumita. Si nici un festival sau muzeu nu se compara cu tirgul de Sfinta Marie Mica, de pe 8 septembrie. Atunci pune pe taraba cele mai bune si mai frumos modelate turte dulci, facute chiar de miinile ei. Cind toti prichindeii din oraselul ei se string in jurul mesei, cu miinile intinse, ochii pofticiosi si obrajorii mozoliti de turta dulce, atunci e Ioana Onu fericita. Si ii multumeste mamei sale si lui Dumnezeu pentru harul pe care i l-au dat…
