24 C
Craiova
miercuri, 17 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalAutoritatile locale vor verifica toate apartamentele incalzite cu gaze

Autoritatile locale vor verifica toate apartamentele incalzite cu gaze

Echipe formate din angajati ai DISTRIGAZ vor verifica toate apartamentele din Tirgu Jiu care folosesc sisteme de incalzire pe baza de gaze. Decizia a fost luata de autoritatile locale dupa ce sase persoane au murit asfixiate intr-o singura zi, din cauza improvizatiilor. Prefectura va autoriza reprezentantii DISTRIGAZ sa patrunda in apartamente, chiar daca proprietarii nu vor fi de acord.

„Conducerea DISTRIGAZ are o evidenta cu apartamentele care au instalate centrale cu autorizatii“, au spus reprezentantii primariei. Pentru identificarea familiilor care nu detin sisteme de incalzire autorizate, se va conta pe colaborarea administratorilor de asociatii.

Vor fi pedepsite si furturile de apa din calorifere

In paralel se va desfasura un control pe care societatea AQUATERM il va face pentru a-i depista pe cei care s-au debransat ilegal de la reteaua termica si pe locatarii care fura apa calda din calorifere.

„O ordonanta intrata in vigoare in urma cu doua zile permite astfel de controale, chiar daca proprietarul nu este de acord, pentru ca, in cazul unor improvizatii, este pusa in pericol si viata vecinilor. Cei care vor fi depistati cu nereguli vor fi amendati. Atit echipele care vor verifica modul in care sint incalzite apartamentele, cit si cele ale AQUATERM vor primi imputernicire de la prefect si primar, iar locatarii vor fi obligati sa le lase sa patrunda in apartamente“, au spus reprezentantii primariei. Principalul criteriu in depistarea celor care si-au instalat centrale fara avizul DISTRIGAZ va fi numarul de metri cubi de gaze consumat, inregistrat pe contor.

„Noi am estimat ca un singur receptor, aragazul, consuma, in medie, 60 de metri cubi pe luna. Vom vedea daca au si alte instalatii pe gaze. Multi folosesc furtunuri de apa si alte improvizatii. Am inceput controale in forta si, acolo unde vom gasi nereguli, vom sigila centralele respective, pina la intrarea in legalitate. Oamenii sint vinovati, pentru ca apeleaza la indivizi neautorizati. Fac un apel la cetateni sa vina la noi la sediu, pentru a se informa corect“, a spus Mihai Stanculescu, directorul DISTRIGAZ SUD, sucursala Tirgu Jiu. Pina in prezent, la Tirgu Jiu au fost instalate peste 4.000 de centrale de apartament, fiind inregistrate 9.000 de cereri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS