Persoanele vor avea posibilitatea sa isi asigure cladirile cu destinatie de locuinta, aflate in proprietate personala, la oricare societate de asigurare autorizata de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Ilie Stefan, secretar de stat in Ministerul Administratiei Publice, initiatorul proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor. „Potrivit proiectului de lege, care nu reprezinta un punct de vedere al guvernului, persoanele fizice din mediul urban si rural care au incheiat o polita de asigurare pentru locuinta la o societate de asigurare, alta decit cea care urmeaza sa fie infiintata, nu sint obligate sa incheie inca o polita de asigurare. Mai mult, dupa expirarea politei, proprietarul poate opta fie pentru aceeasi companie de asigurare, fie pentru alta, care poate fi noua societate de asigurare“, a adaugat Stefan.
El a mai spus ca proiectul de act normativ, care ar putea fi adoptat in prima parte a anului 2003, are un caracter social, unul dintre obiective fiind oferirea unei alternative pentru acele categorii ale populatiei cu venituri reduse, care nu pot incheia o polita la una dintre societatile existente. „Pentru anumite categorii ale populatiei, subventia va acoperi integral cuantumul politei de asigurare. Fondurile pentru subventii vor proveni de la bugetul de stat, iar Ministerul Finantelor Publice va stabili cine va beneficia de aceste subventii“, a precizat Stefan.
Presedintele CSA, Nicolae Crisan, a afirmat ca societatile de asigurare existente nu pot acoperi, in prezent, pagubele generate de un eventual cutremur cu un grad de intensitate mai ridicat decit daca se reasigura pe piata internationala. „Reasigurarea poate fi realizata si de noua societate de asigurare. Exista temeri ca aceasta societate va fi favorizata intr-un fel sau altul, dar acest lucru nu se va intimpla. Noua companie va respecta toate prevederile legale in privinta functionarii unei societati de asigurare“, a mai spus Crisan. Unul dintre membrii Consiliului CSA, Ion Lazia, considera ca proiectul de lege, nevalidat de CSA, are serioase lacune si a avansat ideea crearii unui pool de asigurare format din societati de profil autohtone, opinie acceptata de reprezentantii acestora. „Chiar daca intentiile initiatorilor sint laudabile, proiectul de act normativ incalca trei legi, una dintre ele fiind Legea bancara. CEC este o societate bancara si nu are voie sa detina mai mult de 20% dintr-o alta societate. Daca proiectul va fi adoptat, el trebuie imbunatatit“, a afirmat Lazia.
La rindul sau, Cristian Constantinescu, presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR), nu este de acord cu obligativitatea asigurarilor de locuinte, considerind ca detinatorul unei locuinte are dreptul sa decida asupra proprietatii sale. „In al doilea rind, in cazul unei decizii la nivel guvernamental de introducere a obligativitatii privind asigurarea locuintelor aflate in proprietate privata, consideram necesar sa se realizeze un studiu in urma caruia sa se concluzioneze care sint valorile asigurabile si primele necesare care sa acopere riscurile catastrofale, in acestea neincluzindu-se si riscul de incendiu“, a apreciat Constantinescu.
Noua companie de asigurare, a carei denumire nu a fost stabilita si unde Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) ar urma sa detina 51% din actiuni, va avea un capital social minim de 30 de miliarde de lei, conform prevederilor legale. Pentru restul de 49% din actiuni, initiatorii proiectului de lege au invitat companiile de asigurare si din domeniul imobiliar sa participe la constituirea capitalului social. „Apreciez ca, anual, vor fi incasate de la populatie circa 100 de milioane de dolari. Intr-o prima faza, societatea va contracta un imprumut, in baza caruia se va reasigura pe piata internationala, urmind ca, ulterior, sa incaseze primele de asigurare de la populatie si sa ramburseze creditul“, a spus reprezentantul Ministerului Administratiei Publice.
El a apreciat ca poate fi incheiata o polita de reasigurare care va acoperi un nivel al pagubelor de cinci miliarde de dolari, depasind astfel pierderile de patru miliarde de dolari evaluate de un program de simulare realizat pe calculator, care lua in calcul un cutremur de peste sase grade pe scara Richter. Pe de alta parte, un studiu realizat de Banca Mondiala, mentionat de presedintele CSA, arata ca un cutremur cu o intensitate mai ridicata poate genera, la nivelul Romaniei, pierderi de 17 miliarde de dolari, aproximativ 45% din Produsul Intern Brut. Conform proiectului de act normativ, persoanele fizice vor plati, anual, o prima de asigurare care va reprezenta 0,2%, pentru locuintele din mediul urban, si 0,3% pentru cele din mediul rural, din suma pentru care se incheie asigurarea, respectiv maximum 15.000 de euro. Asiguratorul va acorda despagubiri pentru pagubele produse din cauze naturale, de cutremur de pamint, inundatie, alunecare de teren si incendiu. Refuzul asiguratorului de a incheia asigurarea obligatorie pentru locuinte, la cererea asiguratului, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la cinci milioane de lei la 20 de milioane de lei. Pentru persoanele fizice, incalcarea obligatiei de asigurare va fi sanctionata cu amenda de la un milion de lei la doua milioane de lei. „Daca proprietarii nu vor sa achite polita de asigurare obligatorie a locuintelor, statul poate interveni prin diverse pirghii coercitive pentru a impune efectuarea platii“, a afirmat reprezentantul Ministerului Administratiei Publice.
Potrivit datelor CSA, numarul locuintelor pentru care au fost incheiate polite de asigurare reprezinta intre 5% si 10% din totalul imobilelor aflate in proprietate privata, nivel de aproape sapte ori mai redus fata de cel din Ungaria. Volumul primelor brute incasate din asigurari de incendiu si calamitati naturale a fost, in 2001, de 1.106,5 miliarde de lei dintr-un total al primelor de asigurare de 10.012,4 miliarde de lei.
Populatia va avea posibilitatea sa-si asigure locuintele la oricare societate de profil autorizata
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei