Alegerile parlamentare de saptamina trecuta din Germania n-au fost doar o competitie politica intre doua formatiuni politice. Alegatorii n-au votat in favoarea sau contra unei persoane care urma sa devina cancelar. Electoratul si-a exprimat parerea si asupra sprijinului fata de politica externa americana.
La Moscova, dupa cum mentioneaza cotidianul rusesc Kommersant, se considera ca recentele alegeri din Germania au fost, de fapt, un referendum privind atitudinea fata de America si fata de politica promovata de presedintele SUA, George W. Bush, in problema Irakului. Tocmai de aceea, reliefeaza ziarul moscovit, votul alegatorilor germani depaseste cu mult semnificatia lui de problema germana interna. Numarul voturilor acordate de alegatori actualului cancelar, liderul Partidului Social Democrat, Gerhard Schroeder, pot fi luate in realitate drept prima infringere serioasa in Europa a presedintelui George W. Bush.
Sa ne amintim ca in urma cu numai doua luni, situatia in sondaje a social-democratilor germani si a liderului lor, Gerhard Schroeder, era nu numai complexa, ci si fara de iesire, problema invingatorului in alegeri atunci parea chiar rezolvata (social-democratii aveau in sondaje cu 10% mai putin in optiunea electoratului), fapt ce l-a determinat pe cancelar sa mizeze pe singurul „As“ care-l mai avea la indemina – cartea antiamericana.
Gerhard Schroeder s-a decis sa mizeze pe antiamericanismul germanilor. El a calificat in termeni destul de duri planurile Administratiei George W. Bush de a declansa o operatiune militara impotriva Irakului si a-l inlatura pe Saddam Hussein din fotoliul prezidential de la Bagdad, promitindu-le alegatorilor ca militarii germani nu vor participa niciodata intr-un razboi al Washingtonului.
Dupa cum s-a vazut, cartea antiamericana s-a dovedit a fi cea cistigatoare. Ea a dus la o schimbare fundamentala in raportul de forte pe ultimii metri ai campaniei electorale. La asta a mai contribuit si faptul ca principalul sau oponent, liderul UCD/UCS, Edmund Stoiber, a renuntat la atuul sau principal al campaniei – problemele economice – preferind sa apere traditionalele relatii de prietenie germano-americane.
Dupa cum s-a vazut, Gerhard Schroeder a lovit drept la tinta – majoritatea germanilor impartasindu-i opinia si, in finalul campaniei electorale, si-au declarat simpatiile pentru actualul cancelar.
Incepind sa joace cartea antiamericana, cancelarul de la Berlin nu numai ca si-a asumat riscul, ba a mai si plusat. Desigur ca dupa o asemenea pozitie, SUA, singura superputere mondiala, a trecut de partea oponentului lui Schroeder. Washingtonul ar fi fost foarte interesat intr-o infringere categorica a social-democratilor germani, deoarece acestia manifestau indoiala fata de planurile administratiei Bush in privinta Irakului. Nu-i un secret pentru americani ca „exemplul rau“ dat de germani ar putea fi un virus nociv cu care ar putea fi contaminati si alti aliati europeni ai Washingtonului.
Jocul antiamerican al cancelarului Gerhard Schroeder a atins punctul culminant in momentul in care, cu citeva zile inaintea votului decisiv, ministrul german al justitiei, dna Hertha Daubler-Gmelin, l-a comparat pe presedintele George W. Bush cu Hitler. Reactia de indignare imediata a Washingtonului nu a facut decit sa evidentieze si mai mult dibacia „experimentului“ lui Gerhard Schroeder, transformind alegerile parlamentare din Germania intr-un fel de referendum „pentru sau contra“ politicii SUA. Iar rezultatul votului a fost total nesatisfacator pentru Washington.
Referendum antiamerican in Germania?
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei