20.5 C
Craiova
duminică, 11 mai, 2025
Știri de ultima orăEducatieVâlcea: O grădiniţă din Colonie Nuci a fost extinsă

Vâlcea: O grădiniţă din Colonie Nuci a fost extinsă

În cursul acestei dimineţi  a avut loc inaugurarea noului corp de clădire ce extinde Grădiniţa nr. 8 Colonie Nuci.

Investiţia a fost demarată în luna aprilie a acestui an ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea Şcolii Gimnaziale Colonie privind creşterea numărului de copii în zonă. Lucrările au fost finalizate înainte de termenul stabilit contractual, astfel încât copiii au putut intra în noul local încă din prima zi de şcoală. Suprafaţă construită a extinderii este de 205 mp, iar întregul local al grădiniţei ajunge acum la o suprafaţă de peste 400 mp.
Valoarea lucrărilor aferente construcţiei noului local, dar şi consolidării celui vechi se ridică la 430.000 lei (fără TVA).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS