O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla în România în perioada 2 – 16 iunie, pentru cea de-a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, potrivit unui comunicat al FMI, citat de Agerpres.ro. „O misiune a FMI, condusă de Andrea Schaechter, va vizita Bucureştiul din 2 iunie până pe 16 iunie 2014, pentru a realiza a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv semnat cu România. Vizita FMI va avea loc împreună cu cea a echipelor Comisiei Europene (CE) şi a Băncii Mondiale (BM)”, a declarat reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa. Membrii misiunii FMI se vor întâlni cu autorităţile, cu reprezentanţii partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociaţiilor profesionale şi ai băncilor, urmând să îşi prezinte concluziile la finalul vizitei.
Pe 27 septembrie 2013, Boardul FMI a aprobat scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv în valoare de aproximativ două miliarde de euro, pentru o perioadă de doi ani, la care se adaugă alte două miliarde de euro de la Comisia Europeană. În urmă cu o săptămână, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, declara că actualul acord al României cu FMI şi CE – acord care expiră la jumătatea anului viitor – este cu siguranţă ultimul.