O delegaţie formată din investitori chinezi care sunt interesaţi de participarea la privatizarea Combinatului Oltchim, care va avea loc la sfârşitul lunii aprilie 2014, se află în Vâlcea, informează Curierul de Râmnic. Membrii delegaţiei chineze au fost primiţi aseară de către preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, urmând ca astăzi să efectueze o vizită la combinat. Chinezii de la Baota Petrochemical Group, respectiv Junlun Petroleum Co., au cumpărat deja caietul de sarcini necesar privatizării combinatului şi au trimis deja un reprezentant în ţara noastră, care poartă discuţii atât cu autorităţile locale, cât şi cu oficialii combinatului, angajând chiar şi o firmă de audit care să evalueze situaţia exactă a combinatului Oltchim. Sosirea în România a delegaţiei chineze are loc în condiţiile în care se apropie termenul până la care potenţialii investitori trebuie să depună ofertele angajante, stabilit pentru data de 28 martie 2014, urmând ca în funcţie de aceste oferte să se stabilească noul proprietar al combinatului.
Pe de altă parte, un comitet interministerial din partea Guvernului României negociază cu Petrom preluarea rafinăriei Arpechim. Ministrul Economiei, Consutantin Niţă a ţinut să precizeze faptul că „sunt investitori care doresc să cumpere Oltchim la pachet cu Arpechim şi, tocmai de aceea, suntem în discuţii cu Petrom în vederea preluării acestei entităţi. Nu pot să spun acum ce sumă cere Petrom, dar vom negocia acest lucru până în data de 28 martie”.

