Reducerea puterii de cumpărare a lovit puternic piaţa auto din judeţele mai sărace ale ţării, unde s-a ajuns ca în primele patru luni ale acestui an să fie vândut chiar şi un singur autoturism nou, este vorba de judeţul Mehedinţi. Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), prezentate de zf.ro, în 11 judeţe s-au vândut mai puţin de 50 de maşini în intervalul ianuarie-aprilie din acest an.
Pe primul loc în topul judeţelor cu cele mai mici vânzări este Mehedinţi, unde de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii aprilie s-a vândut oficial singurul autoturism – un Peugeot 3008. Cu şase maşini vândute judeţul Covasna este pe locul secund, iar Sălaj este pe locul trei cu 12, urmat îndeaproape de Botoşani cu 19. În judeţul Mehedinţi şomajul este de aproape 10%, valoare dublă faţă de media naţională. În Drobeta Turnu Severin, reşedinţa de judeţ, sunt patru dealeri auto.