Știri de ultima orăBani & AfaceriColaborare româno-coreeană la Dăbuleni

Colaborare româno-coreeană la Dăbuleni

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, s-a întâlnit, marţi după-amiază, cu reprezentanţii conducerii Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, singura instituţie din România care mai realizează cercetare pe soluri nisipoase.
În cadrul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a asigurat conducerea unităţii de la Dăbueni de întreg sprijinul necesar obţinerii de fonduri europene, care ar putea fi accesate prin intermediul proiectelor destinate cercetării.
„Am rămas impresionat de munca pe care oamenii din cercetare de la Dăbuleni o depun în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru a face agricultură în condiţii grele climatice, aşa cum găsim în tot sudul judeţului Dolj. În condiţiile în care vor apărea fonduri pentru cercetare, să vină spre consiliul judeţean cu toată încrederea pentru că le putem oferi expertiză şi îi putem ajuta să depună proiecte pentru a obţine banii necesari. Este păcat de munca pe care o depun acolo, pentru că fără puţin sprijin toată această activitate de cercetare s-ar putea pierde. Apreciez deschiderea conducerii staţiunii de cercetare pentru colaborări cu parteneri din ţări precum Coreea de Sud sau China.
În urmă cu câteva săptămâni a ajuns la Dăbuleni o echipă din Coreea de Sud care au găsit solurile din această zonă de sud a judeţului Dolj ca fiind propice pentru cultura de cartof dulce. Este o specie care se poate comercializa din supermarket şi care are şi nişte calităţi deosebite. Partenerii din Coreea de Sud au venit cu tehnologia şi sămânţa, iar cei de la Dăbuleni încearcă acum să producă sămânţă pentru a introduce această cultură de cartof dulce şi în zona noastră”, a declarat Ion Prioteasa.
Directorul SCDCPN Dăbuleni, Aurelia Diaconu, a afirmat:că încearcă să-i ajute şi pe fermierii cu care au întâlniri periodice. „Din păcate ne confruntăm cu o problemă, în sensul că nu am putut aduce lângă noi mai mulţi tineri. Fiind blocate aceste angajări, nu putem să-i aducem. Personalul nostru la cercetare este îmbătrânit şi este păcat, pentru că lângă noi trebuie să crească nişte tineri”, a spus Aurelia Diaconu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS