Aveţi o carieră de succes, o poziţie socială şi economică bună sau foarte bună, dar simţiţi că mai vă trebuie ceva ca să fiţi împlinit? Alegeţi să ajutaţi un copil sărac să îşi continue studiile şi să îşi facă un rost în viaţă. Peste 150 de copii din satele doljene aşteaptă să le fiţi donator.
Nu donează organe sau bani pentru cazuri sociale, ci ajută tinerii să facă primii paşi în carieră. Aceasta este menirea donatorilor din programul „Vreau în clasa a noua“, iniţiat de organizaţia Word Vision România, prin care oamenii cu posibilităţi materiale sprijină copiii de la sat să urmeze cursurile unui liceu la oraş. Pentru aceasta însă, nu trebuie să scoată foarte mulţi bani din cont sau de pe card, contribuţia lunară a fiecărui donator fiind de 100 de lei, diferenţa până la 250 de lei, cât este valoarea bursei, fiind acoperită de World Vision. Donatorul poate alege copilul pe care îl va sponsoriza să îşi continue studiile, poate coresponda cu el sau îl poate vizita. „Când am întâlnit-o pe Georgiana, fetiţa pe care o ajut să meargă la şcoală, am realizat că efortul meu financiar nu este deloc mare şi chiar merită. Dorinţa Georgianei de a ajunge profesoară şi recunoştinţa din ochii ei mi-au răsplătit gestul făcut. Este o experienţă deosebită“, a mărturisit un donator din proiect.
155 de elevi doljeni aşteaptă donatori
Copiii incluşi în programul „Vreau în clasa a noua!“ sunt selectaţi în urma unei anchete sociale, în funcţie de rezultatele obţinute în urma testelor naţionale, de performanţele lor şcolare, de motivaţia lor de a merge la şcoală, dar şi de sprijinul moral pe care îl oferă familia. Peste 780 de copii de la sate, cu dificultăţi materiale, dintre care 155 din 13 comune doljene, aşteaptă omul care le va schimba viitorul şi îi va ajuta să meargă la şcoală pe 15 septembrie. „Datorită donatorilor care s-au înscris în program, am reuşit să le oferim copiilor un sprijin real în continuarea studiilor. Nici unul dintre cei 215 copii care au beneficiat de această bursă, timp de trei luni sau mai mult, nu a mai abandonat şcoala. În 2007, doar un sfert dintre elevii din mediul rural au urmat liceul, cea mai mare rată a abandonului şcolar fiind înregistrată la nivelul claselor a IX-a şi a X-a, din cauza situaţiei financiare precare a familiei. Fiecare dintre noi poate ajuta un copil să finalizeze studiile şi să aibă o viaţă normală“, a declarat Violeta Moisa, directoare de marketing la World Vision România.
Femeile donează mai mult
Bursele acoperă costurile pentru masă, cazare în oraşul unde este localizat liceul, internat sau gazdă, cheltuielile de transport pentru elevii care se deplasează zilnic din sat la liceu, rechizite şcolare, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Mai mult de jumătate dintre persoanele care au devenit donatori sunt femei. Numai 35% dintre acestea sunt bărbaţi. Mulţi dintre donatori oferă lunar întreaga bursă şcolară de 250 de lei, fără să se limiteze la contribuţia minimă. Obiectivul pentru 2008 este găsirea de donatori care să ajute o mie de copii săraci din mediul rural să îşi continue studiile. Până în 2010, 4.000 de copii vor fi incluşi în program şi vor beneficia de sprijin material pentru a merge la liceu.