23.3 C
Craiova
miercuri, 20 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriHăinuţele de copii, o afacere în familie pentru familie

Hăinuţele de copii, o afacere în familie pentru familie

Deşi are numai 27 de ani, Adelita Caracudă-Păunescu are deja două afaceri. În cazul celei mai recente – cea cu hăinuţe de copii, aceasta a reuşit ca în numai trei ani să devină unic distribuitor în România a două branduri de renume la nivel european.

Magazinul Mariquita, de pe strada Lipscani, destinat copiilor, a fost deschis în anul 2004. Ideea unui astfel de magazin a apărut din dragoste şi grijă pentru propriul copil. „Ideea a pornit de la băieţelul meu. Văzând că nu-i pot găsi hăinuţe de calitate (la momentul respectiv mergem la Bucureşti pentru a-i cumpăra), m-am gândit că trebuie să existe şi în Craiova un magazin care să se bazeze pe calitate“, a declarat Adelita Caracudă-Păunescu. La început, Mariquita era o afacere secundară atât pentru ea, cât şi pentru soţul ei şi îşi propunea să promoveze brandul polonez cu acelaşi nume. În scurt timp de la deschidere însă, au apărut probleme cu importatorul, astfel că a optat pentru colaborarea directă cu producătorii polonezi. „Doream să punem accentul pe calitate. Nu eram mulţumiţi de furnizorii din ţară, dar nici nu voiam să promovăm hăinuţe chinezeşti sau turceşti. Pentru a ne diferenţia şi a pune accent pe calitate, am optat pentru importul direct“, a explicat Adelita Caracudă-Păunescu.

Importator, reprezentant şi unic distribuitor al unor branduri renumite

Anul următor, firma acesteia şi a soţului a devenit importator, reprezentant şi unic distribuitor al brandului german MaxiMo (producător de căciuliţe şi pălăriuţe pentru copii), pentru ca anul acesta să semneze contractul de colaborare cu exclusivitate pe România şi cu producătorul produselor Pippi (Danemarca). Pentru a ajunge la acest nivel au plecat la drum cu dorinţa de a reuşi, au participat la o serie de târguri de profil naţionale şi internaţionale şi s-au axat pe calitate. În plus, au făcut foarte multe drumuri în ţară şi străinătate şi nu au uitat să-şi promoveze produsele în reviste de specialitate. În cei trei ani de activitate în domeniu, cei doi au reuşit să-şi facă 30 de parteneri în toată ţara (Braşov, Călăraşi, Cluj-Napoca, Oradea, Piteşti, Timişoara, Râmnicu Vâlcea). „Intenţionăm ca într-un an portofoliul de clienţi să se dubleze“, a afirmat Adelita Caracudă-Păunescu. Următoarele oraşe pe lista acestora sunt Constanţa şi Bucureşti.

În plus, într-o săptămână afacerea cu hăinuţe va avea şi un site (www.soland.ro), care va conţine coş de cumpărături şi diverse informaţii despre firmă şi ştiri din domeniu, iar în două va avea un nou nume – Soland.

„Clientul este cuvântul-cheie în afacerile mele“

Pentru a ajunge la un asemenea stadiu de dezvoltare, drumul soţilor Caracudă-Păunescu nu a fost tocmai uşor, aceştia trebuind să facă şi unele compromisuri. „Este o afacere solicitantă şi necesită foarte mult timp. A pornit ca o afacere secundară pentru amândoi. Dezvoltându-se însă, a trebuit să-i alocăm mai mult timp, astfel că soţul meu, avocat în Baroul Bucureşti, a renunţat să mai profeseze“, a spus Adelita Caracudă-Păunescu. Ea a explicat că lucrul cel mai greu în această afacere este să cauţi mereu noi parteneri, să-ţi păstrezi clienţii, să-i fidelizezi şi să nu uiţi să ţii în permanenţă cont de nemulţumirile şi dorinţele lor. „Clientul este cuvântul-cheie în afacerile mele. Politica mea este apropierea de client şi transparenţa faţă de el“, a mai spus Caracudă-Păunescu. Potrivit acesteia, nici seriozitatea nu trebuie omisă din această „schemă“. „Cel mai uşor lucru este să faci ceea ce-ţi place şi să vinzi un lucru în care crezi cu adevărat“, a adăugat Adelita Caracudă-Păunescu, care recunoaşte că afacerea de început (Salonul Estetic, care are deja opt ani) şi experienţa cu clienţii i-au fost de mare ajutor. Alt element, deloc de neglijat, este şi profesia celor doi – Adelita este economistă şi masterand în administrarea afacerii, iar soţul ei este avocat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII