”Dramaturgie estonă contemporană”, volum apărut recent la Editura Creiron, sub egida Fundației Culturale ”Camil Petrescu”, propune cititorului patru piese de teatru eston contemporan.
După cum precizează antologatoarea și traducătoarea Raluca Rădulescu, ”am ales câte o piesă scrisă în fiecare deceniu de la redobândirea independenței Estoniei, după destrămarea URSS, în 1991, și le-am așezat în ordine cronologică, pentru a oferi o posibilă imagine în evoluție a dramaturgiei contemporane estone (…). Principalele criterii de selecție, în constituirea acestei antologii, au fost traductibilitatea, inteligibilitatea și relevanța pieselor pentru publicul român de azi, gama cât mai bogată de tematici abordate, stilul și numărul de personaje, dar și intenția de a provoca interes pentru dramaturgia contemporană estonă și baltică”.
Lăudabilă inițiativă, având în vedere că în prezent, în România, se tipărește extrem de puțină dramaturgie și chiar proză europeană contemporană, cu excepția unor lucrări care au primit mari premii (ex. Jon Fosse).
”Povestea peștișorului de aur”, un fel de pact al lui Faust modern
Prima piesă, ”Intersecția cu drumul principal sau Povestea peștișorului de aur”, de Jaan Tätte, este o lucrare care amintește, întrucâtva, de ”Colecționarul” lui John Fowles.
Osvald, gazdă ocazională a unui cuplu de turiști (Laura și Roland), încearcă să o acapareze pe fată, să o treacă ”în proprietatea lui”, deși, evident, nu avea niciun drept să o facă, iar gestul său era (cel puțin aparent) unul lipsit de rațiune.
O încrengătură totuși exista, Osvald invocând coperta unei reviste pe care o luase în posesie accidental, în care apărea chiar fata care îi bătuse la ușă.
Pigmentat cu replici în care misterul, dar și umorul într-o anumită doză își fac simțită prezența, textul lui Jaan Tätte este unul despre cunoaștere interumană, psihologie ascunsă și simboluri.
Lucrurile iau o întorsătură tragicomică, Osvald oferindu-i lui Roland o sumă mare de bani pentru a i-o ceda pe Laura.
Este vorba despre încercarea tăriei de caracter și despre teza, atât de frecvent întâlnită în lumea contemporană, potrivit căreia banii cumpără orice.
Sau nu? Sau este exact ca în pactul lui Faust?
Cam așa, dar în continuare Jaan Tätte va jongla cu personajele și trăirile lor, concepând un scenariu foarte ingenios, în care miracolele nu înving realitatea decât în măsura în care suntem sinceri sută la sută…
Poate că în final nu va ieși învingător nimeni, deși toți vor câștiga ceva: prilejul de a privi adânc în ei înșiși.
A doua piesă, ”Dulapul”, de Mihkel Ulman, o tragi-farsă, abundă în dialoguri parțial amuzante, parțial pline de tensiune, în care personajele se văd ajunse în cele mai neobișnuite ipostaze.
Replicile sunt spontane, umorul – savuros.
Întâmplător, Flo, o tânără nonconformistă care era cuplată cu un interlop, Mișa, ajunge în apartamentul lui Joonas, care era căsătorit cu o politiciană. Ambii erau nefericiți în dragoste.
Gagurile se succed continuu, umorul e de bună calitate.
”Dulapul”, o piesă care te face să empatizezi cu personajele
Deși pare a se situa valoric ceva mai jos decât prima piesă prezentată, ”Dulapul” are meritul de a te face să empatizezi cu personajele. Parcă simți că ești și tu acolo, pe scenă, și tare ai vrea să se termine într-un fel și nu în altul, dacă este posibil cu happy-end.
În plus, umorul caustic este la el acasă, cum se vede și din acest scurt extras: ”Jurnaliștii sunt ca niște câini de vânătoare care au luat urma, cu căruțele pline de gunoi, și doar așteaptă ca cineva să se împiedice (…). Orice mărunțiș lipsit de importanță se întâmplă, imediat jurnaliștii se năpustesc ca uliii și nu se lasă până…”.
De altfel, în actul II satira este ”la ea acasă”, mai ales datorită Kristei, soția lui Joonas, o politiciană care aspira să se deplaseze la Bruxelles…
Finalul (de fapt sunt două, unul pentru traducerea rusă și unul pentru variantele estonă și finlandeză) va fi ca întreaga piesă: absurd, hazliu, tragicomic, nițel ambiguu, de efect, smulgând cititorului/spectatorului un zâmbet amar.
Ceea ce e bine…
”Semne pe tocul ușii”, o piesă scrisă pe un ton aproape impersonal, rece
A treia piesă, ”Semne pe tocul ușii”, de Diana Leesalu și Kaarel B. Väljamäe, are la bază diferite amintiri/secvențe de viață narate de copiii Markus și Mihkel, doi frați gemeni.
Prin prisma acestor narațiuni, viața pare fadă, anostă, plină de lucruri mărunte și stupide. Ceva trecător sau un mod de viață?
În propoziții scurte, concise, sunt expuse mai multe trăiri prilejuite de diferite evenimente (spionarea părinților, prima iubire, infracțiuni, povești etc.). Impresia cititorului este că asistă la o evocare fidelă, pe alocuri interesantă, dar lipsită de sentimente profunde.
Treptat, încep să apară problemele familiale, tensiunile, discuțiile. Așa e în viață, după perioada euforică de început urmează dizarmonia. Desigur, în timp, intervine și maturizarea gemenilor care sunt protagoniștii piesei.
Narațiunea își păstrează însă același ton aproape impersonal, rece (deși vocile sunt mereu ale celor doi frați), până la sfârșit.
”Afacerile sunt afaceri”, o satiră care dezvăluie ițele unor mecanisme de fraudă complicate și aparențele sub care acestea se ascund
A patra piesă, ”Afacerile sunt afaceri”, de Mehis Pihla, este o satiră despre bani, putere și traiul oamenilor obișnuiți – care visează să devină bogați -, dar și al celor din lumea exclusivistă a bancherilor și afaceriștilor – în Estonia.
Scrisă cu vervă și realism, piesa te incită la o mulțime de reflecții asupra traiului cotidian într-o lume care pare că și-a pierdut busola.
Banii deschid orice ușă… dar caracterele umane pot fi îndoielnice, prilej pentru Mehis Pihla de a țese o întreagă intrigă, în care spiritul de observație fin și umorul deseori caustic se întrepătrund pentru a crea un ansamblu care suntem siguri că îl va captiva pe cititor.
De la mișmașuri mărunte până la marile escrocherii, totul pare a își găsi un loc în sistemul financiar-bancar…
De remarcat curajul cu care autorul piesei dezvăluie ițele unor mecanisme de fraudă complicate și aparențele sub care acestea se ascund.
În egală măsură, și umorul excelent cu care își pigmentează scenele, atât cele din bancă, cât și cele din afara ei. Dedesubturile afacerilor bancare ar fi într-adevăr de râs, dacă n-ar fi de plâns.
Iar sfârșitul acestei povești teribile, din păcate mai mult decât inspirată din realitate (s-ar putea spune că e realitatea însăși) este unul pe măsură. Vei privi lumea cu alți ochi, după parcurgerea ultimelor rânduri.
La final, cititorul rămâne cu impresia că a lecturat o selecție semnificativă pentru dramaturgia estonă contemporană. Multă satiră, dialoguri care indică spontaneitate, umor subtil, personaje creionate realist, învățăminte care se deduc.
Preferatele mele sunt piesele 1 și 4, adică ”Povestea peștișorului de aur” și ”Afacerile sunt afaceri”, dar întreaga antologie merită parcursă.
Un demers de apreciat – și poate în viitor vom mai vedea apărând la noi lucrări similare.
