Iubitorii muzicii sunt invitați duminică, 5 octombrie, la premiera operei „Trubadurul”, în deschiderea stagiunii Operei Române Craiova.
Premiera operei „Trubadurul” („Il Trovatore”) deschide stagiunea 2025-2026 a Operei Române Craiova, duminică, 5 octombrie, pe scena Cercului Militar. Fiecare spectacol al noii stagiuni dedicate Centenarului Elena Teodorini este un tribut adus marii artiste, patroana spirituală a Operei craiovene, în anul 2026 lumea muzicală comemorând un veac de la trecerea în eternitate a legendarei soprane.
Noua punere în scenă a capodoperei verdiene, concepută de regizorul italian Chris Catena, cu decoruri realizate de Răsvan Drăgănescu, costume de Silvia Zanardi și o coregrafie specială creată de Stefania Cotroneo,aduce în prim-plan dramatismul și emoția bine-cunoscutei povești despre dragoste și răzbunare.
Celebrele personaje vor fi întruchipate de interpreți de prestigiu:
- Renata Vari (Leonora),
- Licia Toscano (Azucena),
- David Baños (Manrico),
- Armando Piña (Contele de Luna),
- Ioan Cherata (Ferrando),
- Corina Vlada (Ines),
- Petrișor Efrem (Ruiz),
- Say Ufuk Gengis (Un mesager),
- Cristian Fofucă (Un țigan bătrân),
- Orchestra,
- Corul,
- Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Mattia Rondelli.
Citește și: