De operele lui George Gershwin m-am apropiat abia atunci când eram Ambasador al României în Regatul Arabiei Saudite şi aveam o strânsă prietenie cu cei doi ambasadori ai S.U.A., sosiţi succesiv în timpul mandatului meu de cinci ani la Riad. Îmi amintesc că într-o seară de august, fiind invitat împreună cu soţia mea la reşedinta sa din Riad/“Diplomatic Quarter” de către primul dintre ei la un dineu, acesta a pus un C.D. cu Rhapsody in Blue/Rapsodia Albastră.
George Gershwin s-a născut la 26 septembrie 1898 la New York, Brooklyn într-o familie de imigranţi evrei din Rusia, Morris şi Rosa care părăsiseră acea ţară de teama pogromurilor şi a ghetto-urilor. La vârsta de 11 ani George începe educaţia muzicală cu un pian vechi cumpărat “la mâna a doua”; i-a surprins pe cei din jur atunci când el a interpretat cu deplină cursivitate un cântec popular. A urmat imediat pregătirea sa cu renumitul instructor Charles Hambitzer care – fiind impresionat de performanţele tânărului – a refuzat plata pentru lecţiile făcute şi i-a scris surorii acestuia: “Am acum un nou elev ca nimeni altul; acest băiat este un geniu.”. După aceea Gershwin continuă pregătirea muzicală inclusiv în domeniul tehnicii compoziţionale cu compozitorii americani Henry Covell, Eduard Killeny, Joseph Schillinger, Wallingford Riegger. Abandonând şcoala la vârsta de 15 ani, George îşi câştigă existenţa cântând în diverse cluburi din New York sau acompaniind pe unii interpreţi din musical-urile de pe Broadway. În anul 1919 solistul Al Jolson a interpretat cântecul Swanee din musical-ul Sinbad compus de Gershwin, având un succes enorm (peste 2 milioane de discuri vândute). Au urmat în acelaşi an compoziţiile sale The Best of Everything; Nobody but You; Tee-Oodle-Um-Bum-Bo; Lullaby (pentru un cvartet de coarde).
În 1924 el compune Rhapsody in Blue/Rapsodia Albastră doar într-o singură lună! Scrierea acestei partituri se datorează lui Paul Whiteman care reuşise să reunească o formaţie de jazz simfonic. Ferde Grofé transformă versiunea originală pentru 2 piane într-un veritabil concert de pian şi orchestră mică pentru 23 de muzicieni. Rapsodia lui Gershwin nu era un jazz per se, dar ea amintea de temele populare americane şi de unele reverii romantice slave. Peste doi ani Grofé realizează o versiune a lucrării pentru o orchestră mare, larg apreciată de melomanii americani. În 1925 directorul “Filarmonicii din New York”, Walter Damrosch îi comandase o lucrare nouă: Concertul pentru pian în Fa major reorchestrat chiar de Gershwin care operează o sinteză personală între elemente muzicale americane şi un stil post-romantic internaţional, marcat de o anumită apropiere de muzica rusească (Ceaikovski, Rahmaninov) şi de neo-clasicismul francez (Ravel). Reia compunerea de cântece: Oh, kay!; Funny Face; Strike up the Band; Rosalie ş.a. A creat 3 Preludii pentru pian pentru a servi ca intermedii la un concert susţinut de George Gershwin împreună cu solista Marguerite d’Alvarez la New York. Poemul simfonic compus în anul 1928, An American in Paris a fost inspirat de călătoriile sale în Capitala Franţei, efectuate în anii ’20 ai veacului trecut; scrie mai întâi versiunea pentru pian pe care o orchestrează apoi singur. Melodiile componente ale acestei lucrări îmbină motivele blues-ului cu cele ale jazz-ului. Compoziţia respectivă părea, potrivit unor critici muzicali, “mai baletică decât simfonică”; de altfel, succesul îi fusese asigurat de Gene Kelly prin secvenţa finală de balet din musical-ul elaborat în cursul anului 1951.
George Gershwin continuă să compună cântece şi comedii muzicale, e.g. Show Girl; Girl Crazy în ciuda faptului că în America se amplificase criza economică. În creaţiile sale din acea perioadă analiştii din domeniul muzical au identificat o metodă care cu ani în urmă fusese aplicată de Johann Sebastian Bach (plecând de la linia melodică sobră a unui coral lutheran, compunea un preludiu pentru orgă); în cazul lui Gershwin, pornind de la linia melodică a unei anumite piese muzicale, acesta extrage variaţiuni printr-o ornamentaţie virtuoasă care, însă, nu permite dispariţia temei.
În 1934 George Gershwin compunea The Second Rhapsody/A Doua Rapsodie pentru pian şi orchestră şi Variaţiunile pentru pian şi orchestră la o scurtă piesă concertantă, intitulată I Got Rhythm. Începând din anul 1932 el se concentrează pe compunerea operei Porgy and Bess cu un libret aparţinând lui DuBose Heyward şi Ira Gershwin, soliştii principali (de culoare) fiind Angel Blue şi Eric Owens de la “Metropolitan Opera” din New York. Premiera a avut loc în 1935; printre spectatori s-au aflat starurile de la Hollywood, Katherine Hepburn şi Joan Crawford. Acea lucrare conţine fragmentul sublim Summertime care a avut mai multe transcripţii pentru pian. Gershwin compune apoi muzica pentru filmele Shall We Dance şi A Damstel in Distress. Numele său apare în coloana sonoră a peste 565 de filme şi producţii de televiziune. Iată câteva dintre cântecele sale renumite: Let’s Call the Whole Thing Off; They All Laughed; They Can’t Take That Away from Me; A Foggy Day; Love Walked In; Love Is There To Stay. Versurile acestora fuseseră compuse, în majoritatea lor, de către fratele lui George, Ira Gershwin.
George Gershwin a avut în scurta sa existenţă creativă multe nominalizări printre care se numără: Premiul “Oscar” pentru cea mai bună melodie originală; Premiul “Grammy” pentru “Best Musical Teather Album”; Premiul “Laurence Olivier” pentru cel mai bun nou musical etc.
Am identificat în critica muzicală părerea că ar fi dificil de acceptat teza că Gershwin ar fi fost un “geniu al Broadway-ului”; în schimb, se susţine că renumitul compozitor nu ar fi altceva decât “un meteorit muzical care a murit ceva mai bătrân decât Mozart” şi care “nu ar putea fi acceptat în confreria marilor compozitori ai secolului al XX-lea, alături de Maurice Ravel, Serghei Prokofiev sau Arnold Schoenberg”. Personal cred că muzica lui trebuie să rămână argumentul esenţial; aşadar să îl ascultăm pe George Gershwin şi să încercăm să înţelegem creaţia sa fără idei preconcepute. În ceea ce mă priveşte, îi audiez cu plăcere discurile în repetate rânduri, străduindu-mă să descifrez noi sensuri ale muzicii sale.
Dintre vorbele de spirit ale lui Gershwin redau câteva: *“Viaţa este în mare ca o muzică de jazz: cel mai bine iese când improvizezi.”; *“Albastrul este o culoare simfonică.”; *“Îmi place să gândesc muzica în termenii unei ştiinţe a emoţiilor.”; *“Jazzul poate servi ca bază a creaţiilor simfonice valoroase dacă compozitorul reuşeşte să se adapteze în acelaşi timp muzicii simfonice.”; *“Mi-au fost necesare trei săptămâni ca să scriu Rhapsody in Blue. Întotdeauna am dorit să scriu ceva albastru şi Paul Whiteman (compozitor şi violonist american de jazz – n.n.) m-a inspirat.”; *“Deseori eu ascult muzica în chiar inima zgomotelor”; *“A scrie muzică nu înseamnă atât de multă inspiraţie ca pentru o muncă grea.”; *“Atunci când mă aflu în buna mea dispoziţie, muzica picură din degetele mele.”; *“Adevărata muzică trebuie să repete gândurile şi aspiraţiile oamenilor la timpul lor.”; *“Întotdeauna este posibil să creezi ceva original.”; *“Toţi marii compozitori de altădată au consumat cel mai mult timp studiind. Un om are nevoie, de asemenea, de tehnică.”; *“Toate acele poveşti despre cei care stau şi compun simfonii, ca şi cum ei ar scrie o scrisoare, sunt foarte exagerate. Oricum, aceasta nu este calea urmată în munca mea.”; *“Vreau să spun că sincer cred că Irving Berlin (compozitor şi textier american – n.n.) este cel mai mare creator de cântece care a existat vreodată… Cântecele sale sunt <camee> ale perfecţiunii şi fiecare dintre ele este minunat la fel precum cele din jurul său. Cred că Irving Berlin rămâne «un Schubert al Americii».”.
George Gershwin a pierdut contractul cu viaţa la 11 iulie 1937, aflat la “Cedars-Sinai Medical Center” din Los Angeles, California. Muzica sa – o combinaţie originală între jazz şi clasicism – va rămâne, însă, în patrimoniul artistic american şi universal.
Autor: Dan Mihai Bârliba
