În cel mai recent număr (iulie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Ion Popescu-Brădiceni oferă cititorului un amplu medalion dedicat lui Tudor Arghezi, sub titlul ”Argheziana 2025”. Comentând volumele ”Silabe” și ”Călătorie în vis” (ultima, o ediție îngrijită de Mitzura și Baruțu Arghezi), semnatarul editorialului îl plasează pe marele poet român ”alături de Montale, Ungaretti, Eliot și Pound, într-o zonă de trăiri ontologice și fenomenologice cu ascendență în baroc și manierism”.
Continuând analiza operei acestei figuri originale și, după unii, controversate a literaturii române, autorul opinează că, în calitate de poet european, ”Tudor Arghezi a ținut cont în primul rând de regimul transfigurării”, dar și, ”în același program estetico-artistic, de ”halucinanta știință” a poeticității fruste, proaspete, emotive, absorbante a naturii, de o concretețe uluitoare”, pentru a concluziona că ”graiurile lui poetice puteau să-i fie alcătuite din mărțișoare, inele, brățări, cercei, suflate cu smalțuri de zile, de ore și de secunde…”.
Doina Drăguț propune meditație cu iz transcendental
Sub cunoscutul generic ”Jocul minții”, Doina Drăguț propune, într-o formă lirică extrem de atent cizelată, o meditație cu iz transcendental în care timpul – și percepția efemeridei numite om asupra timpului – joacă un rol esențial: ”Noaptea mi se face depărtare/și într-un timp evanescent/pierderea duratei într-o liniște subtilă/mă îndeamnă-ntr-un urcuș/ca-ntr-o curgere în adâncime/în lumină și în gând” (lumină și gând 1”. Sau: ”Somnul deschide după fiecare noapte/o altă poartă spre timpul ce nu are oprire/amintirile dezarhivate iau forme diverse/în lumină și în gând” (”lumină și gând 3”. Pe măsură ce ne apropiem de finalul selecției din volumul ”Gânduri de lumină”, ciclul ”lumină și gând”; misterul existențial sporește, iar versurile au un impact și mai puternic: ”Ca-ntr-un vis/din vreme clipa scuturată/sporește taina unui început/de rânduială-n neștiut” (”lumină și gând 7”), ori ”Prin trupul meu curg depărtări/cu despărțiri apropiate/dorul meu arzând mă înalță tot mai sus/într-un cer de aripi despicat” (”lumină și gând 8”).
Nicolae Mareș
Un articol pentru mulți inedit prin tema abordată este cel semnat de Nicolae Mareș, sub titlul ”Eminescu – diplomat”. Această postură a marelui poet român este, după cum ne avertizează semnatarul articolului încă din start, una necunoscută de mulți istorici și, mai ales, de publicul larg. În perioada studiilor la Berlin, mai puțin știută, Mihai Eminescu s-a angajat oficial ca translator și secretar, inclusiv de presă, pe lângă Theodor Rosetti, primul agent diplomatic român în capitala Imperiului German, numit în funcție la 13 mai 1872.
Deși ulterior Agenția Diplomatică Română l-a trimis într-o misiune arheologică la Konigsberg, pentru a cerceta în arhive documente despre Țările Române și, neavând recomandările necesare pentru a avea acces la documente, Eminescu a renunțat, această perioadă a vieții sale a fost una importantă și i-a dat prilejul să cunoască o serie de oameni de seamă români.
Eseu biografic dedicat lui Victor Ion Popa
La 130 de ani de la nașterea teatrologului Victor Ion Popa, Mihai Caba oferă cititorului un frumos eseu biografic dedicat acestuia, intitulat ”Victor Ion Popa sau cântecul unei păsări măiestre…”.
Amintind de ”memorabila și savuroasa comedie ”Take, Ianke și Cadâr”, care a avut premiera la 25 martie 1932 la Teatrul ”Maria Ventura” din București, într-o distribuție remarcabilă, și de piesa ”Mușcata din fereastră”, o spumoasă comedie în trei acte, cu premiera în 4 octombrie 1929, la Sala Studio a Teatrului Național, autorul relevă că Victor Ion Popa, ”prin opera sa scriitoricească, dramatică, regizorală și pedagogică, avea să-și aducă o contribuție de seamă la evoluția teatrului românesc în perioada interbelică”, activitatea acestuia fiind remarcată și de ilustrul critic literar Eugen Lovinescu, dar și de alți istorici și critici literari și de artă ai vremii, printre care Tudor Vianu, Alexandru Vlahuță, Nicolae Tonitza, George Călinescu ș.a.
Magdalena Mocanu și un grupaj de patru poeme
O poezie cu autentic fior liric și de certă sensibilitate ne oferă Magdalena Mocanu, într-un grupaj de patru poeme. Trăirile interioare ale poetei irump într-o suită de emoții redate cu expresivitate: ”Am obosit să mor puțin în fiecare zi/Să inspir lumină și vânt/Și să nu le pot întoarce în zâmbet./Sunt la o secundă distanță/Să-mi înăbuș inima” (Zig Zag). Iar instantaneele din natură sunt prilej de meditație asupra împletirii terestrului cu ceea ce vine din alte sfere: ”Iarna adulmecă dealurile adormite/Asemeni unui lup alb, tolănit în pragul pădurii/Suflarea i se împletește cu oftatul pământului (…). E atât de frumoasă lumina! Diamantină, neaua strălucește pe greabănul lupului/Și, în dansul oniric al zorilor, pare caldă…” (”Lupul alb”). O adevărată mostră de rafinament poetic.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale sculptorului, poetului și graficianului polonez Czeslaw Dzwigaj, căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”:
Mai semnează:
- Luis Cruz-Villalobos,
- Lidia Grosu,
- Passionaria Stoicescu,
- Carmen Manea,
- Tudor Nedelcea,
- Bahi Ymeri,
- Mădălina Virginia Antonescu,
- Cezarina Adamescu,
- Lucian Ciuchiță,
- Dan Busuioceanu,
- Iulian Chivu,
- Mircea Tutunaru,
- Ion Pachia-Tatomirescu,
- Christian W. Schenk,
- Lucia Cosmina Vlad,
- Marin I. Arcuș,
- Petru Ababii,
- Camelia Suruianu,
- Ioan Voicu,
- Florentin Smarandache,
- Vasile Gogonea.
Citește și: Pe malurile Bosforului
