9.8 C
Craiova
luni, 23 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateRomânii nu mai pot intra în Marea Britanie fără autorizație de călătorie

Românii nu mai pot intra în Marea Britanie fără autorizație de călătorie

Cetățenii români care călătoresc în Regatul Unit pentru scopuri turistice, vizite sau șederi scurte trebuie să obțină Autorizația Electronică de Călătorie (ETA), începând cu 25 februarie 2026. Anunțul a fost făcut de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Solicitarea ETA se face exclusiv online și costă 16 lire sterline. Cel mai simplu mod de aplicare este prin aplicația UK ETA, disponibilă pe Google Play și Apple App Store. Dacă nu aveți un smartphone, aplicațiile pot fi completate și pe website-ul Guvernului britanic.

Pentru a solicita ETA, solicitanții vor trebui să furnizeze informații precum datele de contact, informațiile din pașaport, o fotografie recentă și răspunsuri la câteva întrebări simple. De asemenea, este important de menționat că ETA este valabilă timp de doi ani, dar, dacă pașaportul titularului expiră în această perioadă, va trebui solicitată o nouă ETA, potrivit stiripesurse.ro.

Care sunt excepțiile?

Cetățenii români care dețin și cetățenia britanică sau irlandeză și călătoresc cu pașaportul britanic sau irlandez nu au nevoie de ETA.

De asemenea, nu vor avea nevoie de ETA cei care au deja statut de rezident settled sau pre-settled în Regatul Unit prin schema EU Settlement Scheme sau care dețin o viză de ședere, muncă sau studii. Diplomatii acreditați în Regatul Unit sunt, de asemenea, exceptați de la această cerință.

Transportatorii români care operează pe cale rutieră în Regatul Unit vor trebui să se asigure că șoferii vehiculelor dețin ETA înainte de a intra în țară.

Citeşte şi: PE, pe cale să suspende procedura de punere în aplicare a acordului comercial UE-SUA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS