6.8 C
Craiova
vineri, 28 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAngajații unei primării, acuzați de nereguli la acordarea ajutoarelor în urma unor inundații

Angajații unei primării, acuzați de nereguli la acordarea ajutoarelor în urma unor inundații

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat mai multe percheziții la primăria comunei vasluiene Zorleni şi la unii angajaţi ai instituţiei, fiind vizate nereguli la acordarea ajutoarelor în urma inundațiilor din toamna anului trecut, transmite Agerpres.

Guvernul a acordat câteva milioane de lei despăgubiri pentru persoanele afectate în 2024 de inundații în comuna vasluiană.

„La data de 27 noiembrie 2025, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vaslui au pus în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară în comuna Zorleni, dintre care una la sediul unei instituţii publice din localitate. Ca urmare a activităţilor desfăşurate au fost ridicate, în vederea cercetării, mai multe mijloace materiale de probă. Prejudiciul cauzat este estimat la 1,5 milioane de lei”, a transmis, vineri, IPJ Vaslui.

Surse judiciare au precizat că instituţia vizată de descinderi este Primăria Zorleni, iar alte percheziţii au fost făcute la angajaţi ai primăriei.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, obţinere ilegală de fonduri şi deturnare de fonduri.

Citește și: Ministrul Radu Miruţă şi-a publicat diplomele, după ce Victor Ponta l-a atacat pe facebook: Doctoratul meu e pe bune, nu ca al dumneavoastră

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS