7.9 C
Craiova
marți, 18 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateJandarmeria Română, reorganizată și trimisă pe teren

Jandarmeria Română, reorganizată și trimisă pe teren

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a semnat azi ordinul care reorganizează radical modul de acţiune al Jandarmeriei. Trupele fixate la pază lângă clădiri vor merge în patrulare şi intervenţie mobilă. Sistemele de monitorizare video ale acestor obiective vor fi conectate la dispeceratul Jandarmeriei, iar numărul posturilor fixe va fi de doar 252. Aproximativ 3.000 de jandarmi sunt redirecţionaţi din posturile fixe interioare către activitatea din teren, iar efectivele pentru transporturile speciale cresc de la 439 la aproximativ 800.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a semnat, marţi, ordinul prin care a dispus punerea în aplicare a Noului Concept de Pază al Jandarmeriei Române.

„Pe scurt, acest ordin dislocă trupele fixate la pază lângă clădiri, care vor merge acum în patrulare şi intervenţie mobilă. Clădirile se vor păzi cu tehnologie conectată la centrele de comandă ale Jandarmeriei şi intervenţia unităţilor mobile alertate şi, dacă beneficiarii doresc, cu pază privată. Iar trupele astfel eliberate de o muncă pasivă şi uneori sterilă, vor patrula şi interveni mobil atunci când e cazul, pentru a proteja cetăţenii şi comunităţile”, a declarat Cătălin Predoiu.

Modernizarea sistemului de protecţie

Potrivit acestuia, în prezent, Jandarmeria Română asigură paza a 1.443 de obiective, cu aproximativ 9.000 de funcţii, ceea ce reprezintă 55% din efectivele operative.

„Peste 80% dintre acestea implică staţionarea jandarmului într-un punct fix, ceea ce limitează aria din spaţiul public în care el poate furniza cetăţeanului siguanţă. Noua concepţie pleacă de la existenţa noilor tehnologii digitale care permit combinarea acţiunii umane cu mijloacele tehnice în siguranţa publică. Noua concepţie reorganizează radical modul de acţiune al Jandarmeriei”, a mai declarat ministrul.

Predoiu precizează că este modernizat sistemului de protecţie prin conectarea tuturor obiectivelor la dispeceratele de monitorizare ale Jandarmeriei — de la 15% la 100%, prin integrarea tehnologiilor avansate de securitate şi prin standardizarea procedurilor de alarmare şi intervenţie.

Dispozitivele de pază se reconfigurează

În plus, dispozitivele de pază se reconfigurează prin reducerea obiectivelor cu post fix de la 1.273 la 252, includerea a aproximativ 1.180 de obiective în aria patrulelor mobile şi creşterea protecţiei inteligente (monitorizare + patrulare) de la 16% la 30%.

Ministrul a explicat că resursele Jandarmeriei se reorientează, astfel aproximativ 3.000 de jandarmi sunt redirecţionaţi din posturile fixe interioare către activitatea din teren, efectivele pentru transporturile speciale cresc de la 439 la aproximativ 800.

”Această reorganizare va creşte mobilitatea, vizibilitatea şi capacitatea de reacţie a Jandarmeriei, reducând în acelaşi timp cheltuielile pe termen mediu şi lung. Suntem în plin proces de informare şi consultare cu instituţiile partenere şi cu organizaţiile de profil, pentru definitivarea conceptului”, a mai declarat Predoiu.

Citește și: Mesajul lui Nicușor Dan la moartea lui Ilie Ilașcu: Un erou contemporan cu noi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS