O femeie de 35 de ani este suspectată că a ucis cu sânge rece o bătrână pe care concubinul său o avea în grijă. Presupusa criminală i-ar fi dat vârstnicei un cocktail de cafea, alcool, medicamente pentru boli psihice şi săpun lichid, după care ar fi sufocat-o cu o pernă, informează News.ro. Ea a fost denunţată chiar de către partenerul său, fiind prinsă şi reţinută. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul Ilfov a dispus exhumarea bătrânei.
Crima ar fi avut loc în noaptea de 16 spre 17 octombrie. Femeia i-ar fi pregătit pensionarei de 83 de ani o băutură cu cafea, vin, săpun si medicamente, după care a sufocat-o cu o pernă. În casă, în momentul incidentului se afla şi fiica de 12 ani a concubinului femeii.
Fata i-ar fi povestit tatălui său, care era beneficiarul unui contract de uzufruct viager că a auzit zgomote ciudate în casă şi că ea nu crede că femeia ar fi murit de moarte naturală. Bărbatul s-a dus direct la poliţie şi a depus plângere împotriva iubitei sale.
Femeia a fost găsită în localitatea doljeană Dăbuleni, unde stătea la nişte rude. Și-a recunoscut fapta şi urmează să fie dusă la tribunal cu propunere de arestare pentru omor calificat.
Trupul bătrânei va fi deshumat pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii.
Citește și: George Simion cere protecţie SPP


