24 C
Craiova
joi, 11 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateNATO presupune că dronele ruse doborâte de Polonia ar fi vizat un hub logistic

NATO presupune că dronele ruse doborâte de Polonia ar fi vizat un hub logistic

Mai multe dintre dronele ruse care au invadat spaţiul aerian polonez miercuri dimineaţă devreme au vizat un hub logistic polonez folosit pentru transportul de arme spre Ucraina presupune NATO, a relatat joi Der Spiegel, citat de EFE.

De la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, o mare parte din livrările de arme occidentale pentru a sprijini ţara invadată au fost gestionate prin intermediul hubului de lângă aeroportul din Rzeszow, din sud-estul Poloniei.

Având în vedere traiectoria a cinci dintre drone, un atac asupra centrului logistic era de aşteptat, potrivit forţelor NATO.

Avioanele de vânătoare olandeze F-35 au intervenit

Avioanele de vânătoare olandeze F-35, care sprijină apărarea antiaeriană în Polonia în numele NATO, au doborât apoi cel puţin trei dintre drone, iar conform investigaţiilor iniţiale, una s-a prăbuşit, au adăugat acestea.

Forţele armate germane, care protejează hubul împotriva atacurilor aeriene cu două baterii Patriot, au detectat incursiunea dronelor în spaţiul aerian polonez de la început prin radar şi au partajat datele cu reţeaua de apărare antiaeriană a NATO.

Potrivit Der Spiegel, unităţile de tragere ale sistemelor germane nu au fost folosite în operaţiune. 

Citeşte şi: Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia este definitivă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS