30.5 C
Craiova
vineri, 5 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateReprezentantul unei firme de construcții, bătut în propria curte de doi angajați neplătiți

Reprezentantul unei firme de construcții, bătut în propria curte de doi angajați neplătiți

Un bărbat din judeţul Cluj, reprezentant al unei firme de construcţii, a ajuns la spital, după ce a fost bătut în curtea casei sale de doi angajaţi ai firmei, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pentru munca prestată. Bărbatul a depus plângere la Poliţie, dar nu a cerut ordin de protecţie.

Incidentul a avut loc în seara de 26 august, în localitatea Copăceni, din judeţul Cluj.

Poliţia rurală Turda a fost anunţată, în jurul orei 21.25, despre o agresiune produsă în curtea unui imobil.

„La faţa locului au fost identificaţi doi bărbaţi, de 60 şi respectiv 30 de ani, din judeţul Cluj, care s-ar fi deplasat la adresa respectivă pentru a solicita contravaloarea muncii prestate în cadrul unei firme de construcţii. În timpul interacţiunii, între cele două persoane şi un alt bărbat, de 45 de ani, aflat la locaţie, a izbucnit un conflict verbal care a degenerat în agresiune fizică. Ulterior, la faţa locului s-a prezentat un echipaj medical, care i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului de 45 de ani, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru investigaţii suplimentare”, au transmis reprezentanţii Poliţiei judeţului Cluj.

Bărbatul de 45 de ani, care este reprezentant al firmei de construcţii, a depus plângere penală. Acesta nu a formulat o cerere pentru emiterea unui ordin de protecţie, care să le interzică celor doi agresori să se apropie de el sau de locuinţa sa.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii evenimentului şi a dispunerii măsurilor legale.

Citește și: Gorj: Alți doi adolescenți reținuți pentru tâlhărie calificată și lipsire de libertate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS