Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, să conteste legea privind reforma pensiilor magistrațiilor la Curtea Constituțională. Potrivit unui comunicat al ICCJ, decizia a fost luată în unanimitate în ședința Secțiilor Unite.
„Astăzi, 04.09.2025, în şedinţa Secţiilor Unite, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care modifică regimul pensiilor.
Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept. Legea încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept. Principalele motive de neconstituționalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securității juridice, al legalităţii şi neretroactivității legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă.
Înalta Curte reafirmă, printr-o voce unitară, că statutul constituţional al judecătorului, al magistraturii în general, nu este un privilegiu, ci o garanţie esenţială a statului de drept, a democraţiei, care nu poate fi desconsiderat. Drept urmare, instanţa supremă a decis sesizarea Curţii Constituţionale, prin Hotărârea nr. 3/04.09.2025”, se arată în comunicatul ICCJ, potrivit antena3.ro.
Citeşte şi: Mai multe persoane rănite după ce un autobuz supraetajat a intrat în pietonii de pe un trotuar din Londra