32.9 C
Craiova
sâmbătă, 2 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateȘefa Consiliului Superior al Magistraturii: O pensie în cuantum de 70% din salariul net mi se pare mică. Din toate punctele de vedere, suntem unici

Șefa Consiliului Superior al Magistraturii: O pensie în cuantum de 70% din salariul net mi se pare mică. Din toate punctele de vedere, suntem unici

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache, a declarat că o pensie în cuantum de 70% din salariul net al unui magistrat – aproximativ 11.309 lei – este insuficientă și că independența magistraților depinde de bani.

Declarațiile șefei CSM au fost făcute într-un interviu acordat Digi24. Întrebată dacă consideră 70% din ultimul salariu net ca fiind o sumă mică, Elena Costache și-a asumat un „răspuns direct”.

„Ar trebui să fac un calcul exact, nu l-am făcut încă. Acum o să îmi asum și un răspuns direct – da, mi se pare puțin și o să vă spun și de ce mi se pare puțin”, a spus Elena Costache.

Din toate punctele de vedere suntem unici

Șefa CSM a dezvăluit și ce salarii încasează, în medie, magistrații.

„Haideți să vedem cât e un salariu mediu. La nivel de Curte de Apel, net lunar: 20.000 de lei, are o virgulă… 346; Tribunal: 17.948; Judecătorie: 16.157. Să aplicăm 70% din aceste sume. (Ar fi 11.309 lei pensie – n.r.). În ce condiții? Ca să ieși la pensie cu această pensie, ce înseamnă? La ce vârstă? 65 de ani. Dom’le, eu nu am nevoie să fac nimic ca judecător”, a spus Costache.

„Eu nu pot, după ce judec un dosar, să mă duc să îmi deschid un birou de consultanță de avocatură și să acord consultații juridice și să mai câștig niște bani. Și atunci toată lumea a fost de acord: să nu picăm în acest păcat al comparațiilor care nu-și au rostul. Din toate punctele de vedere suntem unici, nu am de ce să mă feresc de acest cuvânt. În primul rând, omul la care faceți referire nu cred că a dat examenele pe care le-am dat noi ca să ajungem în profesie. Nu este ușor să ajungi magistrat”, a adăugat Costache.

„Nivelul de trai al magistraților este unul mediu

În continuare, Elena Costache a susținut că nivelul de trai al magistraților este „unul normal” și că lipsa banilor în Justiție ar duce la pierderea independenței magistraților.

„Să se uite un pic la toate aspectele pe care le-am prezentat și să se gândească în primul rând ce fel de Justiție vor într-un stat democratic. Vor în ce să se transforme justiția? Să fie o justiție aservită, o justiție sluga cui?”, a spus Costache.

„Dar nu suntem oameni? Noi cum trăim? Noi trăim în afara emisferei? Noi nu trăim? Nu mâncăm? Nu bem? Nivelul nostru de trai este un nivel normal, este un nivel mediu, zic eu. Sunt mult mai multe pături sociale, straturi sociale sau ce mai vreți dumneavoastră, dar pe mine nu mă interesează chestiunea asta. Suntem puși în situația de a ne transforma în proprii noștri avocați. Nu este normal așa ceva. Oamenii trebuie să înțeleagă că fără o justiție independentă societatea nu are cum să funcționeze normal”, a mai spus șefa CSM.

Reforma pensiilor magistraților

Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți propunerile în cazul pensiilor magistraților.

Printre modificările importante se numără creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați la 65 de ani, majorarea vechimii de la 25 la 35 de ani și limitarea pensiei la cel mult 70% din salariul net, față de 80% din salariul brut, cât este acum, a spus Bolojan.

„Propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea și în sistemul de justiție în pensie la vârsta standard de 65 de ani. De asemenea, față de vechimea pe care astăzi o prevede legea, de 25 de ani, ceea ce permite pensionarea la 48 de ani, propunem o creștere a vechimii după care te poți pensiona la 35 de ani. Asta înseamnă că există posibilitatea ca un magistrat care lucrează de la început în sistemul din România să iasă la pensie mai repede, dacă dorește, dar nu la 48 de ani, ci la 58 de ani. În aceste condiții, ar urma ca pentru fiecare an pentru care optează să iasă mai repede la pensie să piardă două procente din pensie”, a explicat Ilie Bolojan.

Anunțul premierului a fost întâmpinat cu o reacție dură din partea CSM, care a acuzat că măsurile anunțate de premier „încalcă flagrant principiile Constituției”.

„Președintele nu e un notar”, a transmis Nicușor Dan Consiliului Superior al Magistraturii, miercuri, într-o conferință de presă susținută pe tema pensiilor speciale ale magistraților. El a criticat că nu există predictibilitate privind pensionările și că magistrații care vor să se pensioneze nu menționează în cererile lor data de la care vor să iasă din sistem. 

Citeşte şi: Gorj: Cinci răniți după ce o mașină a lovit un cap de pod

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS