După protestele de duminică din Piața Victoriei și de pe autostrada A1, jandarmeria și poliția au dat amenzi de 72.942 de lei și au deschis șase dosare penale. Patru persoane au fost reținute.
„Polițiștii și jandarmii au întocmit 6 dosare penale pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase”, potrivit unui comunicat de presă.
Patru persoane au fost reținute. Printre cei săltați se numără și un avocat. El este acuzat de ultraj după ce 4 jandarmi au fost loviți. Nu a fost singurul incident. De asemenea, a fost reținut bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului, potrivit digi24.ro.
Jandarmii și polițiștii au aplicat 23 de amenzi
De asemenea, jandarmii și polițiștii au aplicat 23 de amenzi, în valoare totală de 72.942 de lei. Dintre acestea, o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată organizatorului adunării publice, pentru nerespectarea locului și perimetrului destinat adunării publice, se arată în comunicat. Totodată, polițiștii au reținut 2 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare. Jandarmii au stabilit identitatea a 163 de persoane care au participat la protestul de duminică.
„În continuare, facem verificări pentru identificarea și luarea masurilor legale împotriva altor persoane care au provocat forțele de ordine, au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi, au blocat căile de comunicație și au incitat la violență”, potrivit comunicatului.
Citește şi: Gorj: Motociclist rănit într-un accident la Târgu Cărbuneşti