20.6 C
Craiova
vineri, 6 iunie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePercheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.
Acțiunea are loc în cadrul anchetei în ceea ce privește decesele pacienților internați în Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”.

Ancheta, desfășurată cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale, are ca scop lămurirea circumstanțelor în care au murit mai mulți pacienți între 16 martie 2022 și 4 aprilie 2024.

Tot joi dimineața, 5 iunie, au fost emise și mandate de aducere pe numele a două cadre medicale, care vor fi audiate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În paralel, vor fi audiați și doi martori.

Cercetările sunt desfășurate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București în colaborare cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

Denunț al directorului de îngrijiri

Dosarul a intrat în atenția publică în urma suspiciunilor legate de o serie de decese înregistrate în secția de terapie intensivă a spitalului „Sf. Pantelimon”.
Pe 8 august 2024, două doctorițe implicate în acest caz, Maria Miron și Mirela Păiuș, au fost arestate preventiv fiind acuzate de omor calificat. Ele au fost eliberate de judecători după aproximativ două săptămâni.

Procurorii susțin că, în lunile martie și aprilie 2024, doctorițele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menținerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.
Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunț formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului „Sf. Pantelimon”. Ea le-a relatat procurorilor că, pe 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit că pe Secția ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienți, întrucât medicii de gardă pe secția ATI, respectiv Maria Miron și Mirela Păiuș, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienți internați, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h, sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Citește și: Haos pe șine: o pană de curent a paralizat tramvaiele și troleibuzele în București

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS