23.6 C
Craiova
vineri, 23 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateDonald Trump s-a supărat din nou pe UE și vrea să o pedepsească cu taxe mai mari

Donald Trump s-a supărat din nou pe UE și vrea să o pedepsească cu taxe mai mari

Donald Trump a sugerat vineri impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 50% asupra produselor importate din ţările Uniunii Europene, începând cu 1 iunie. Preşedintele american a dat de înţeles că negocierile comerciale între Washington şi Bruxelles sunt în impas.

„Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de pe urma Statelor Unite în comerţ, este foarte dificil să se negocieze cu ea”, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

„Discuţiile noastre cu ei nu duc nicăieri. În aceste condiţii, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie”, a completat preşedintele american.

Taxe impuse și apoi suspendate în războiul Trump-UE

Statele Unite au impus în luna martie, într-o primă etapă, taxe vamale de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, indiferent de ţara de origine. Faţă de aceste taxe, statele UE au aprobat pe 9 aprilie un set de taxe de retorsiune între 10% şi 25% asupra unei serii de produse americane diverse, de la motociclete până la soia sau carnea de pasăre.

În a doua etapă, preşedintele american Donald Trump a anunţat pe 2 aprilie taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepţia celor deja taxate cu 25% şi a unor excepţii ce privesc produsele energetice, semiconductorii etc.), la care pentru zeci de ţări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcţie de taxarea de către acestea a importurilor din SUA şi de excedentul lor comercial în relaţiile cu SUA.

Pentru produsele importate din ţările UE, taxele vamale percepute de SUA au ajuns astfel la 20%. Dar Trump a declarat pe 9 aprilie că suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, aşadar cele care depăşesc nivelul de bază de 10%, cu excepţia celor aplicate Chinei, după ce numeroase ţări au solicitat negocieri cu Washingtonul.

În urma acestui anunţ, pentru a da o şansă negocierilor comerciale cu SUA, Comisia Europeană a decis imediat la rândul ei să suspende pentru 90 de zile taxele vamale convenite tot pe 9 aprilie de statele UE ca represalii faţă de taxele vamale de 25% impuse în martie de SUA pentru importurile de oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, deşi aceste taxe aplicate de SUA au rămas în vigoare, cele suspendate de Trump fiind doar celelalte care depăşesc nivelul de bază de 10%, adică în cazul UE taxele vamale suplimentate până la 20%.

Citește și: Peste 9.500 de copii au dispărut în ultimul an în România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS