Curtea de Apel București a respins, miercuri, contestația la decizia de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, potrivit biroului de presă al CAB. Decizia este definitivă.
Pentru că a încălcat controlul judicar pe cauţiune, primarul din Sinaia pierde şi casa mamei sale pe care a pus-o gaj ca să acopere cauţiunea. Iar dacă la finalul procesului, va fi găsit vinovat, el va trebui să restituie mita de 238.000 de euro de la patronul Nordis plus suma de 600.000 de lei reprezentând cauţiunea pierdută. potrivit G4Media.ro.
Vlad Oprea a fost prezent la Curtea de Apel București, iar înainte de pronunțarea sentinței a făcut declarații presei, în care a susținut că nu a încălcat obligațiile impuse de controlul judiciar:
Tribunalul București a dispus, în 16 mai, arestarea preventivă a primarului din Sinaia, Vlad Oprea, suspectat că a încălcat obligaţiile impuse prin măsura controlului judiciar. Decizia a fost însă contestată.
DNA a solicitat judecătorilor înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat judecătorilor înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Vlad Oprea, procurorii susţinând că edilul din Sinaia a încălcat controlul judiciar pe cauţiune. Procurorii afirmă că acesta ar fi încălcat obligaţia de a nu exercita funcţia de primar, iar în lunile martie şi aprilie ar fi dat dispoziţii directe viceprimarului, cu privire la atribuţii referitoare la bugetul oraşului, la relaţia cu Consiliul Local şi la serviciile publice.
Săptămâna trecută, procurorii au făcut percheziţii în biroul viceprimarului din Sinaia şi al secretarei acestuia.
În replică, Vlad Oprea susţine că afirmaţiile privind încălcarea termenilor controlului judiciar în ceea ce îl priveşte sunt „complet nereale şi reprezintă pure speculaţii”.
Citeşte şi: Ministrul Educaţiei dezaprobă introducerea unei materii denumite „Educaţie sexuală” în şcoli