Cererea depusă de Nicușor Dan, prin care a solicitat Biroului Electoral Central ștergerea fotografiilor făcute publice de Elena Lasconi ieri, 1 mai, de pe toate platformele de socializare, a fost respinsă vineri, 2 mai. În motivarea sa, BEC precizează că nu are nici competența, nici mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea acestora.
În urma unei plângeri formulate de Nicușor Dan, BEC a transmis că nu poate trage concluzia certă că imaginile publicate de Elena Lasconi joi seară sunt false sau modificate digital, potrivit observatornews.ro. Instituția precizează că nu are nici competența, nici mijloacele necesare pentru a verifica autenticitatea acestora.
Nicuşor Dan: „Fotografiile false vor circula libere în continuare, ca toate celelalte fake news-uri despre mine”
„Mulţumim BEC pentru consecvenţă. Fotografiile false vor circula libere în continuare, ca toate celelalte fake news-uri despre mine”, spune Nicuşor Dan pe Facebook. Candidatul independent la Preşedinţie Nicuşor Dan a anunţat vineri că a depus plângere împotriva Elenei Lasconi pentru alterare de conţinut informatic, fals informatic şi înşelăciune.
Elena Lasconi a făcut publice joi seară mai multe fotografii neclare de la o presupusă întâlnire între Nicuşor Dan, Victor Ponta şi fostul şef-adjunct al SRI, Florian Coldea. Cei trei nu apar împreună, ci separat. Candidata USR susţine că întâlnirea privată ar fi avut loc în decembrie 2024, după anularea alegerilor prezidențiale.
Primarul Capitalei a acuzat un „fals grosolan”
Victor Ponta a jurat pe biblie că imaginile sunt trucate, iar primarul Capitalei a acuzat un „fals grosolan”. La rândul lui, generalul Florian Coldea a dat un comunicat în care neagă participarea la presupusa întâlnire şi cataloghează gestul Elenei Lasconi drept o încercare disperată de a influența procesul electoral. Nicușor Dan a anunţat vineri că a depus plângere penală la DIICOT împotriva liderei USR, pentru alterare de conținut informatic, fals informatic și înșelăciune.
Citeşte şi: AEP: Aproximativ 42.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora până vineri, la ora 15:00