11.7 C
Craiova
miercuri, 15 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBărbat salvat de salvamontiști după ce s-a tăiat cu toporul la un picior, în pădure

Bărbat salvat de salvamontiști după ce s-a tăiat cu toporul la un picior, în pădure

Un bărbat care locuieşte la periferia localităţii maramureşene Strâmtura s-a tăiat cu toporul la un picior în timp ce se afla în pădure, fiind nevoie de intervenţia salvatorilor montani pentru a fi recuperat din zona greu accesibilă, scrie Agerpres.

Acţiunea de salvare s-a desfăşurat în noapte de vineri spre sâmbătă, a anunţat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

„Bărbatul în vârstă de 50 de ani, care locuia în pădurea din vecinătatea localităţii Strâmtura, a solicitat ajutorul după ce s-a tăiat cu un topor la membrul inferior (…). Din cauza drumului, salvatorii montani au ajuns cu greu la bărbatul rănit, împreună cu echipajul EPA Bogdan Vodă”, a spus Dan Benga.

Potrivit acestuia, bărbatul a fost stabilizat şi transportat iniţial cu targa, iar ulterior cu o autoutilitară până la autospeciala SMURD, care l-a transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS