Un autotren turcesc încărcat cu câteva sute de kilograme de măsline s-a răsturnat, joi după-amiază, în afara părţii carosabile, pe DN 5 Giurgiu-Bucureşti, informează ISU Giurgiu, citat de Agerpres.
„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această după-amiază, după ce un autotren încărcat cu măsline a fost implicat într-un eveniment rutier produs astăzi, în jurul prânzului, pe DN 5, la ieşire din localitatea Călugăreni.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, o ambulanţă SAJ şi poliţia.
TIR-ul a fost găsit în afara părţii carosabile. O parte din încărcătură a căzut din remorcă pe marginea drumului, fără a împiedica circulaţia, iar şoferul nu a fost rănit”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
TIR-ul venea din Turcia şi se deplasa către Bucureşti.
Pompierii au acţionat pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului fac cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul.