7.8 C
Craiova
luni, 12 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitate36.847 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

36.847 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.959.349 teste RT-PCR și 279.446 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.141 de teste RT-PCR (18.390 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.751 la cerere) și 8.706 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.907 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.850 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.541 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.044 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 606 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 24 februarie, 5.231 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.142.509 lei.

Au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS