Infractorul italian Giuseppe Mastini, 60 de ani, supranumit „Johnny Țiganul” (Johnny lo zingaro), a fost arestat marți dimineață în Sardinia, după ce la începutul lunii septembrie evadase pentru a șaptea oară în lunga sa carieră de recidivist, a anunțat poliția, citată de AFP.
„Fugarul a fost găsit într-o locuință la țară, în apropiere de Sassari”, în nord-vestul Sardiniei, a precizat poliția.
Condamnat la închisoare pe viață și încarcerat într-o închisoare de maximă securitate din Sardinia în iulie 2017, acesta nu a mei revenit în celulă după ce a beneficiat de o permisie în 5 septembrie, în condițiile în care era eligibil la un regim de semi-libertate în ianuarie 2021.
„Evadezi din dragostea” de a evada, le-a spus Giuseppe Mastini polițiștilor, potrivit cotidianului Il Corriere della Sera.
După această nouă evadare, un sindicat al polițiștilor a cerut schimbarea regimurilor de permisie și anularea dreptului de ieșire din închisoare pentru criminalii care au mai avut tentative de evadare.
Mastini, născut în provincia Bergamo, a terorizat capitala Italiei în anii 1970 și 1980 comițând mai multe infracțiuni printre care omor, răpire și furt. Acesta a fost pentru scurt timp investigat și pentru uciderea regizorului italian Pier Paolo Pasolini, acuzație pe care bărbatul o neagă.
Bărbatul, poreclit Johnny Io Zingaro (Johnny Țiganul) datorită originilor sale sinti, a comis primul său omor la vârsta de 15 ani, ucigând un șofer de tramvai în timpul unui jaf care n-a decurs conform planului.
Prima fugă din penitenciar a lui Mastini în timpul unei permisii de o zi, acordată pentru bună purtare, a avut loc în 1987. La momentul respectiv acesta a reușit să eludeze autoritățile timp de mai multe săptămâni comițând mai multe jafuri în perioada în care s-a aflat în libertate.