24 C
Craiova
joi, 28 august, 2025
Știri de ultima orăActualitatePloi și vijelii în noaptea de Înviere

Ploi și vijelii în noaptea de Înviere

Meteorologii au anunţat că astăzi, de la ora 12.00 şi până mâine, la ora 18.00, va fi instabilitate atmosferică. În cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică (28 aprilie), local, cu precădere la deal și la munte, precum și în regiunile nordice, nord-estice și centrale. De asemenea, meteorologii au emis şi o atenţionare de Cod Galben instabilitate atmosferică accentuată şi cu cantități de apă însemnate, de astăzi, de la ora 15.00, până mâine la ora 4.00. 
În după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie), temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte, Oltenia, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei. Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și punctiform 35…40 l/mp. Şi de 1 Mai vremea va fi capricioasă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS