Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, în prezent suspendată din această poziţie, a Antonelei-Anemary Cristea (fostă Costache), ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni, informează Agerpres.
În iunie, Consiliul Superior al Magistraturii a decis înaintarea către preşedinte a propunerii privind eliberarea din funcţie, în urma condamnării definitive, a judecătoarei.
Ea a fost condamnată pe 30 mai de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare, alături de Viorica Dinu, care a primit şapte ani de închisoare.
DNA le-a trimis în judecată pe cele două pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, fiind cercetate, printre altele, că au cerut 150.000 de euro pentru eliberarea din arest a lui Dinel Staicu. În primă instanţă, cele două judecătoare fuseseră condamnate la câte 8 ani de închisoare cu executare.